# Articolul 9

> Reprezentare Markdown a textului juridic din forma afișată. Conținutul citat mai jos este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Act:** [REGULAMENT nr. 7 din 15 mai 2023 privind certificatele de depozit având la bază acțiuni emise de o societate cu sediul într-un stat membru sau într-un stat terț, precum și pentru modificarea și completarea Regulamentului Autorității de Supraveghere Financiară nr. 4/2013 privind acțiunile suport pentru certificate de depozit](https://regra.ro/legislatie/romania/act/270852/regulament-nr-7-2023)
- **Citare:** Articolul 9, REGULAMENT nr. 7 din 15 mai 2023 privind certificatele de depozit având la bază acțiuni emise de o societate cu sediul într-un stat membru sau într-un stat terț, precum și pentru modificarea și completarea Regulamentului Autorității de Supraveghere Financiară nr. 4/2013 privind acțiunile suport pentru certificate de depozit
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/270852/regulament-nr-7-2023/articol/9
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/270852/regulament-nr-7-2023/articol/9.md
- **Sursă oficială:** https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/270852?isFormaDeBaza=True&rep=True
- **Context în act:** Capitolul I Dispoziții privind certificatele de depozit având la bază acțiuni emise de o societate cu sediul într-un stat membru sau într-un stat terț › Secţiunea a 3-a Drepturi și obligații aferente acțiunilor suport

## Textul articolului

> (1) Prevederile secțiunii 1 a capitolului IV din titlul III din Legea nr. 24/2017, respectiv cele ale subsecțiunii 3.1 din cadrul secțiunii a 3-a a capitolului III din titlul IV din Regulamentul A.S.F. nr. 5/2018 se aplică corespunzător și în cazul acțiunilor și al certificatelor de depozit, precum și al acționarilor, respectiv al deținătorilor de certificate de depozit și al persoanelor care au dețineri constituite atât din acțiuni, cât și din certificate de depozit.
>
> (2) Pentru calcularea drepturilor de vot deținute de o persoană care deține certificate de depozit conform alin. (1) se ia în considerare și numărul de acțiuni suport corespunzătoare certificatelor de depozit deținute.
>
> (3) Persoana subiect al obligației de notificare prevăzută la alin. (1) are obligația de a informa, în același timp, cu privire la atingerea, depășirea sau scăderea sub praguri, societatea emitentă a acțiunilor suport și A.S.F., potrivit art. 74 alin. (2) din Legea nr. 24/2017 și cu respectarea prevederilor art. 82 din Legea nr. 24/2017, precum și ale art. 149 alin. (10) din Regulamentul A.S.F. nr. 5/2018.
>
> (4) Emitentul acțiunilor suport care a primit o informare potrivit alin. (3) trebuie să aducă la cunoștința publicului respectiva operațiune în conformitate cu art. 74 alin. (6) din Legea nr. 24/2017 și art. 149 alin. (10) din Regulamentul A.S.F. nr. 5/2018.

## Istoricul modificărilor

**Total modificări asociate:** 0

## Interpretare constituțională

**Total hotărâri asociate:** 0

## Jurisprudență

**Total hotărâri asociate:** 0
