# Articolul 19

> Reprezentare Markdown a textului juridic din forma afișată. Conținutul citat mai jos este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Act:** [HOTĂRÂRE nr. 931 din 1 septembrie 2021 privind procedura de desemnare, atribuțiile, modalitatea de organizare a activității și procedura de evaluare a performanțelor profesionale individuale ale consilierului de etică, precum și pentru aprobarea modalității de raportare a instituțiilor și autorităților în scopul asigurării implementării, monitorizării și controlului respectării principiilor și normelor privind conduita funcționarilor publici](https://regra.ro/legislatie/romania/act/246437/hotarare-nr-931-2021)
- **Citare:** Articolul 19, HOTĂRÂRE nr. 931 din 1 septembrie 2021 privind procedura de desemnare, atribuțiile, modalitatea de organizare a activității și procedura de evaluare a performanțelor profesionale individuale ale consilierului de etică, precum și pentru aprobarea modalității de raportare a instituțiilor și autorităților în scopul asigurării implementării, monitorizării și controlului respectării principiilor și normelor privind conduita funcționarilor publici
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/246437/hotarare-nr-931-2021/articol/19
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/246437/hotarare-nr-931-2021/articol/19.md
- **Sursă oficială:** https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/246437?isFormaDeBaza=True&rep=True
- **Context în act:** Capitolul IV Procedura de evaluare a performanțelor profesionale individuale ale consilierului de etică

## Textul articolului

> (1) Evaluarea performanțelor profesionale individuale ale consilierului de etică reprezintă aprecierea obiectivă a performanțelor profesionale individuale ale acestuia, prin compararea gradului și a modului de îndeplinire a obiectivelor individuale și a criteriilor de performanță stabilite cu rezultatele obținute în mod efectiv.
>
> (2) Evaluarea performanțelor profesionale individuale ale consilierului de etică se realizează potrivit dispozițiilor art. 455 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare, cu aplicarea dispozițiilor art. 485 și a anexei nr. 6 din același act normativ, pentru un an calendaristic, în perioada cuprinsă între 1 ianuarie-31 martie din anul următor perioadei evaluate.
>
> (3) Punctajul final al evaluării performanțelor profesionale individuale ale consilierului de etică este media ponderată a notelor rezultate ca urmare a realizării componentelor evaluării performanțelor profesionale individuale ale acestuia prevăzute la art. 21 și 22.
>
> (4) Punctajul final prevăzut la alin. (3) se calculează prin aplicarea următoarei formule:
>
> Pf = (n_1 × p_1)/100 + (n_2 × p_2)/100, unde:
>
> Pf - punctajul final; n_1 - nota pentru componenta prevăzută la art. 20 lit. a); n_2 - nota pentru componenta prevăzută la art. 20 lit. b); p_1 - ponderea obiectivelor pentru componenta prevăzută la art. 20 lit. a); p_2 - ponderea obiectivelor pentru componenta prevăzută la art. 20 lit. b).
>
> (5) Calificativul final al evaluării performanțelor profesionale individuale ale consilierului de etică se stabilește pe baza punctajului final, în condițiile legii.
>
> (6) Raportul de evaluare întocmit potrivit dispozițiilor alin. (2) nu se aprobă.
>
> (7) Formatul standard al raportului de evaluare a performanțelor profesionale individuale ale consilierului de etică este prevăzut în anexa nr. 4.

## Istoricul modificărilor

**Total modificări asociate:** 0

## Interpretare constituțională

**Total hotărâri asociate:** 0

## Jurisprudență

**Total hotărâri asociate:** 0
