# Articolul 3

> Reprezentare Markdown a textului juridic curent. Conținutul citat mai jos este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Act:** [ORDIN nr. 5.151 din 30 august 2021 privind organizarea și desfășurarea examenului național de bacalaureat - 2022](https://regra.ro/legislatie/romania/act/246145/ordin-nr-5151-2021)
- **Citare:** Articolul 3, ORDIN nr. 5.151 din 30 august 2021 privind organizarea și desfășurarea examenului național de bacalaureat - 2022
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/246145/ordin-nr-5151-2021/articol/3
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/246145/ordin-nr-5151-2021/articol/3.md
- **Sursă oficială:** https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/246145

## Textul articolului

> (1) Programele pentru susținerea probelor scrise la disciplinele limba și literatura română, limba și literatura maternă pentru elevii de la toate filierele, profilurile și specializările, care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităților naționale, matematică, istorie, fizică, chimie, biologie, informatică, geografie, logică, argumentare și comunicare, psihologie, economie, sociologie și filosofie, valabile pentru examenul național de bacalaureat 2022, sunt cele aprobate prin Ordinul ministrului educației nr. 3.237/2021 privind aprobarea programelor pentru susținerea evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a și pentru probele scrise ale examenului național de bacalaureat, în anul școlar 2020-2021.
>
> (2) Programa de bacalaureat pentru evaluarea competențelor digitale, valabilă în sesiunile examenului național de bacalaureat din anul 2022, este prevăzută în anexa nr. 2 la Ordinul ministrului educației naționale nr. 4.923/2013 privind organizarea și desfășurarea examenului de bacalaureat național - 2014.
>
> (3) Programa de examen pentru proba C de evaluare a competențelor lingvistice în limba chineză, valabilă în sesiunile examenului național de bacalaureat - 2022, este cea prevăzută în anexa nr. 2 la Ordinul ministrului educației naționale, interimar, nr. 4.950/2019 privind organizarea și desfășurarea examenului de bacalaureat național - 2020, cu modificările și completările ulterioare.
>
> (4) Programele pentru disciplinele examenului național de bacalaureat, altele decât cele menționate la alin. (1)-(3), valabile în sesiunile anului 2022, sunt cele aprobate prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 4.800/2010 privind aprobarea listei disciplinelor și a programelor pentru examenul de bacalaureat - 2011.
>
> (5) În funcție de evoluția pandemiei de SARS-CoV-2, Ministerul Educației poate aproba modificarea programelor de examen, prin esențializarea conținuturilor acestora.

## Istoricul modificărilor

**Total modificări asociate:** 0

## Interpretare constituțională

**Total hotărâri asociate:** 0

## Jurisprudență

**Total hotărâri asociate:** 0
