# Articolul 7

> Reprezentare Markdown a textului juridic curent. Conținutul citat mai jos este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Act:** [CIRCULARA nr. 22 din 8 septembrie 2000 privind retragerea şi încetarea puterii circulatorii a bancnotei cu valoare nominală de 10.000 lei, emisiunea 1994, şi punerea în circulaţie a unei noi bancnote cu valoare nominală de 10.000 lei, reproiectata, imprimata pe polimer](https://regra.ro/legislatie/romania/act/24248/circulara-nr-22-2000)
- **Citare:** Articolul 7, CIRCULARA nr. 22 din 8 septembrie 2000 privind retragerea şi încetarea puterii circulatorii a bancnotei cu valoare nominală de 10.000 lei, emisiunea 1994, şi punerea în circulaţie a unei noi bancnote cu valoare nominală de 10.000 lei, reproiectata, imprimata pe polimer
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/24248/circulara-nr-22-2000/articol/7
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/24248/circulara-nr-22-2000/articol/7.md
- **Sursă oficială:** https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/24248

## Textul articolului

> Noua bancnota cu valoare nominală de 10.000 lei, reproiectata, are următoarele caracteristici:
>
> - dimensiuni: 150 x 67 mm, cu o toleranta de +/- 1 mm;
>
> - culoarea dominantă a bancnotei, avers-revers: verde;
>
> - imprimata pe plastic, în masa căreia sunt incluse: un filigran ce reproduce portretul lui Nicolae Iorga și un filigran literal cu sigla BNR.
>
> Pe aversul bancnotei sunt imprimate: portretul istoricului, scriitorului și jurnalistului Nicolae Iorga (1871-1940), privit din fața, un element floral reprezentând lumanarica pământului (gentiana asclepiadaea); stema României și un motiv floral stilizat; denumirea băncii centrale emitente, BANCA NAȚIONALA A ROMÂNIEI, precum și un medalion cu sigla BNR; valoarea nominală în cifre și în litere, anul emisiunii "2000" și semnăturile guvernatorului și casierului central.
>
> Pe reversul bancnotei sunt imprimate: imaginea catedralei episcopale a Manastirii Curtea de Arges, construită de domnitorul Neagoe Basarab (1512-1521); stilizata, acvila cruciata din vechea stema a Tarii Românești, de pe timpul domnitorului Constantin Brancoveanu (1688-1714); valoarea nominală în cifre și în litere; denumirea băncii centrale, BANCA NAȚIONALA A ROMÂNIEI, și sigla BNR; menționarea prevederii "Falsificarea acestor bilete se pedepsește conform legilor", precum și seria și numărul bancnotei, comasate, tipărite cu cerneala neagra și cu caractere de aceeași înălțime, în partea stanga a bancnotei, pe vertical, și cu cerneala roșie și cu caractere de înălțime crescatoare, în partea dreaptă a bancnotei, pe orizontal.

## Istoricul modificărilor

**Total modificări asociate:** 0

## Interpretare constituțională

**Total hotărâri asociate:** 0

## Jurisprudență

**Total hotărâri asociate:** 0
