# Articolul 49

> Reprezentare Markdown a textului juridic din forma afișată. Conținutul citat mai jos este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Act:** [ORDIN nr. 551 din 29 aprilie 2021 privind modificarea Ordinului ministrului sănătății publice nr. 895/2006 pentru aprobarea Reglementărilor privind autorizarea de punere pe piață și supravegherea medicamentelor de uz uman și pentru abrogarea Ordinului ministrului sănătății publice nr. 1.203/2006 privind aprobarea modalității de radiere de către Agenția Națională a Medicamentului a cererilor de autorizare de punere pe piață pentru medicamente de uz uman](https://regra.ro/legislatie/romania/act/242297/ordin-nr-551-2021)
- **Citare:** Articolul 49, ORDIN nr. 551 din 29 aprilie 2021 privind modificarea Ordinului ministrului sănătății publice nr. 895/2006 pentru aprobarea Reglementărilor privind autorizarea de punere pe piață și supravegherea medicamentelor de uz uman și pentru abrogarea Ordinului ministrului sănătății publice nr. 1.203/2006 privind aprobarea modalității de radiere de către Agenția Națională a Medicamentului a cererilor de autorizare de punere pe piață pentru medicamente de uz uman
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/242297/ordin-nr-551-2021/articol/49
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/242297/ordin-nr-551-2021/articol/49.md
- **Sursă oficială:** https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/242297?isFormaDeBaza=True&rep=True
- **Context în act:** ANEXĂ › Capitolul VIII Supravegherea medicamentelor de uz uman

## Textul articolului

> (1) ANMDMR urmărește dacă eficacitatea, siguranța și calitatea medicamentelor de uz uman se confirmă după autorizarea de punere pe piață, în timpul utilizării în terapeutică. În acest scop, ANMDMR:
>
> a) prin activitatea de inspecție, verifică în rețeaua de distribuție calitatea medicamentelor care au fost autorizate de punere pe piață în România (prelevarea și analiza de laborator a medicamentelor prelevate din întreaga rețea de distribuție, rezolvarea reclamațiilor, alerte rapide etc.);
>
> b) primește, prin Sistemul național de farmacovigilență, de la deținătorii autorizațiilor de punere pe piață, medici, alți profesioniști din domeniul sănătății și de la pacienți informații privind reacții adverse, intoxicații, interacțiuni, dezvoltarea rezistenței, lipsa eficacității, utilizarea greșită, abuzul de medicamente, precum și alte date de farmacovigilență semnalate pentru unele medicamente de uz uman autorizate în vederea punerii pe piață în România;
>
> c) aplică în activitatea de farmacovigilență normele de punere în aplicare adoptate de Comisia Europeană pentru a armoniza desfășurarea activităților de farmacovigilență, conform art. 853 din Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și colaborează cu Agenția Europeană pentru Medicamente și alte părți interesate pentru elaborarea de ghiduri, în scopul facilitării desfășurării activităților de farmacovigilență în cadrul Uniunii Europene, în conformitate cu prevederile art. 854 din Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
>
> d) participă la rezolvarea unor notificări privind posibila existență a unor medicamente falsificate.
>
> (2) Pentru medicamentele imunologice și derivate din sânge sau plasmă umană, provenite din țări membre ale Uniunii Europene, care urmează să fie comercializate în România după autorizare, deținătorii autorizației de punere pe piață sunt obligați să prezinte ANMDMR certificatul de eliberare oficială a seriei pentru seria importată, emis de autoritatea de control a statului membru respectiv, precum și scrisoarea de informare privind intenția de comercializare.
>
> (3) În cazul medicamentelor imunologice și derivate din sânge sau plasmă umană pentru care a fost efectuată eliberarea oficială a seriilor de către o autoritate de control dintr-un stat membru al Uniunii Europene, ANMDMR avizează circulația produsului biologic respectiv pe teritoriul României, bazându-se pe certificatul de eliberare oficială a seriei, emis de autoritatea de control respectivă, certificat însoțit de scrisoarea de informare privind intenția de comercializare.
>
> (4) ANMDMR efectuează eliberarea oficială a seriilor în vederea circulației pe teritoriul României a produselor imunologice și derivate din sânge sau plasmă umană de uz uman românești, din import (provenite din țări terțe) și din state membre ale UE, pentru care nu s-a efectuat eliberarea oficială a seriei în UE, din diferite motive. Pentru aceste cazuri, deținătorul autorizației de punere pe piață depune la ANMDMR următoarele:
>
> a) eșantioane relevante pentru seria care urmează să fie comercializată în România, pentru testarea de laborator;
>
> b) rezumatul protocolului seriei;
>
> c) copie a certificatului de conformitate emis de producător;
>
> d) scrisoarea de informare privind intenția de comercializare.

## Istoricul modificărilor

**Total modificări asociate:** 0

## Interpretare constituțională

**Total hotărâri asociate:** 0

## Jurisprudență

**Total hotărâri asociate:** 0
