# Articolul II

> Reprezentare Markdown a textului juridic din forma afișată. Conținutul citat mai jos este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Act:** [HOTĂRÂRE nr. 347 din 30 aprilie 2020 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1.438/2009 privind organizarea și funcționarea Oficiului de Compensare pentru Achiziții de Tehnică Specială, precum și a Hotărârii Guvernului nr. 44/2020 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri](https://regra.ro/legislatie/romania/act/225424/hotarare-nr-347-2020)
- **Citare:** Articolul II, HOTĂRÂRE nr. 347 din 30 aprilie 2020 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1.438/2009 privind organizarea și funcționarea Oficiului de Compensare pentru Achiziții de Tehnică Specială, precum și a Hotărârii Guvernului nr. 44/2020 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/225424/hotarare-nr-347-2020/articol/II
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/225424/hotarare-nr-347-2020/articol/II.md
- **Sursă oficială:** https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/225424?isFormaDeBaza=True&rep=True

## Textul articolului

> Hotărârea Guvernului nr. 44/2020 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 31 ianuarie 2020, se modifică după cum urmează:
>
> 1. La articolul 8, alineatul (3) va avea următorul cuprins:
>
> (3) Numărul maxim de posturi aprobat pentru aparatul propriu al Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri este de 1.081 de posturi finanțate de la bugetul de stat, exclusiv demnitarii și posturile aferente cabinetelor demnitarilor. Din numărul maxim de posturi, 83 de posturi se utilizează pentru birourile care constituie rețeaua economică externă și pentru rețeaua externă de promovare a comerțului exterior și investițiilor străine, iar 40 de posturi se utilizează pentru atașații în turism.
>
> 2. La anexa nr. 1, nota privind indicarea numărului de posturi va avea următorul cuprins:
>
> Numărul maxim de posturi: 1.081, exclusiv demnitarii și posturile aferente cabinetelor demnitarilor, din care 123 de posturi rețea economică externă
>
> 3. La anexa nr. 2 punctul I litera a), subpunctul 1 va avea următorul cuprins:
>
> 1. Oficiul de Compensare pentru Achiziții de Tehnică Specială - 25 de posturi

## Istoricul modificărilor

**Total modificări asociate:** 0

## Interpretare constituțională

**Total hotărâri asociate:** 0

## Jurisprudență

**Total hotărâri asociate:** 0
