# Articolul 8

> Reprezentare Markdown a textului juridic din forma afișată. Conținutul citat mai jos este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Act:** [LEGE nr. 206 din 8 noiembrie 2019 privind stabilirea unor măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE, EURATOM) nr. 1.141/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 octombrie 2014 privind statutul și finanțarea partidelor politice europene și a fundațiilor politice europene](https://regra.ro/legislatie/romania/act/219712/lege-nr-206-2019)
- **Citare:** Articolul 8, LEGE nr. 206 din 8 noiembrie 2019 privind stabilirea unor măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE, EURATOM) nr. 1.141/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 octombrie 2014 privind statutul și finanțarea partidelor politice europene și a fundațiilor politice europene
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/219712/lege-nr-206-2019/articol/8
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/219712/lege-nr-206-2019/articol/8.md
- **Sursă oficială:** https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/219712?isFormaDeBaza=True&rep=True

## Textul articolului

> (1) Prin derogare de la prevederile cap. IV din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, partidul politic european poate cheltui pentru finanțarea campaniei electorale pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European cel mult 3.225 de salarii de bază minime brute pe țară.
>
> (2) Plățile aferente cheltuielilor efectuate în contextul campaniei electorale pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European se realizează numai cu notificarea Autorității Electorale Permanente în cel mult 48 de ore de la data efectuării acestora.
>
> (3) În termen de cel mult 15 zile de la data alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European, partidul politic european care a efectuat cheltuieli în contextul campaniei electorale pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European este obligat să depună la Autoritatea Electorală Permanentă un raport detaliat privind cheltuielile efectuate și sursele de finanțare a acestora, conform modelului stabilit de aceasta prin hotărâre, precum și documentele justificative aferente.
>
> (4) Cheltuielile efectuate de partidele politice europene în contextul campaniei electorale pentru alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European nu fac obiectul rambursării prevăzute la art. 48 alin. (3) din Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

## Istoricul modificărilor

**Total modificări asociate:** 0

## Interpretare constituțională

**Total hotărâri asociate:** 0

## Jurisprudență

**Total hotărâri asociate:** 0
