# Articolul 21

> Reprezentare Markdown a textului juridic din forma afișată. Conținutul citat mai jos este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Act:** [LEGE nr. 74 din 25 aprilie 2019 privind gestionarea siturilor potențial contaminate și a celor contaminate](https://regra.ro/legislatie/romania/act/213413/lege-nr-74-2019)
- **Citare:** Articolul 21, LEGE nr. 74 din 25 aprilie 2019 privind gestionarea siturilor potențial contaminate și a celor contaminate
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/213413/lege-nr-74-2019/articol/21
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/213413/lege-nr-74-2019/articol/21.md
- **Sursă oficială:** https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/213413?isFormaDeBaza=True&rep=True
- **Context în act:** Capitolul VI Investigarea preliminară a siturilor potențial contaminate

## Textul articolului

> (1) Dacă rezultatele raportului de investigare preliminară nu indică necesitatea efectuării etapei de investigare detaliată și evaluare a riscului, iar situl potențial contaminat supus investigării preliminare nu este utilizat și nu se preconizează a fi utilizat pentru o folosință sensibilă, agenția județeană pentru protecția mediului decide încadrarea sitului ca sit „adecvat pentru folosința mai puțin sensibilă“, potrivit anexei nr. 5, și notifică operatorul economic/deținătorul terenului.
>
> (2) Indiferent de utilizarea terenului, dacă rezultatele raportului de investigare preliminară indică necesitatea efectuării investigațiilor ulterioare, agenția județeană pentru protecția mediului decide efectuarea etapei de investigare detaliată și evaluare a riscului și notifică operatorul economic/deținătorul terenului.
>
> (3) În cazul în care utilizarea prezentă sau viitoare a sitului potențial contaminat este pentru o folosință sensibilă, agenția județeană pentru protecția mediului decide efectuarea investigării detaliate și evaluării riscului ca etapă obligatorie în continuarea investigării preliminare și notifică operatorul economic/deținătorul terenului.
>
> (4) În cazul utilizării unui teren ocupat anterior de un depozit de deșeuri supus procedurii de închidere și monitorizare post-închidere, agenția județeană pentru protecția mediului decide efectuarea investigării detaliate și evaluării riscului ca etapă obligatorie și notifică operatorul economic/deținătorul terenului.
>
> (5) Agenția județeană pentru protecția mediului emite deciziile prevăzute la alin. (2)-(4), potrivit anexei nr. 6.
>
> (6) În cazul schimbării regimului juridic al terenului pe care s-a desfășurat sau se desfășoară o activitate cu potențial de contaminare, deținătorul acestuia are obligația de a pune la dispoziția potențialului cumpărător raportul de investigare preliminară a sitului potențial contaminat însoțit de decizia agenției județene pentru protecția mediului, potrivit prevederilor alin. (1)-(4).

## Istoricul modificărilor

**Total modificări asociate:** 0

## Interpretare constituțională

**Total hotărâri asociate:** 0

## Jurisprudență

**Total hotărâri asociate:** 0
