# Articolul 9

> Reprezentare Markdown a textului juridic din forma afișată. Conținutul citat mai jos este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Act:** [LEGE nr. 62 din 15 aprilie 2019 privind activitatea consulară](https://regra.ro/legislatie/romania/act/212917/lege-nr-62-2019)
- **Citare:** Articolul 9, LEGE nr. 62 din 15 aprilie 2019 privind activitatea consulară
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/212917/lege-nr-62-2019/articol/9
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/212917/lege-nr-62-2019/articol/9.md
- **Sursă oficială:** https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/269847
- **Context în act:** Capitolul II Stabilirea și exercitarea relațiilor consulare

## Textul articolului

> (1) Personalul oficiului consular de carieră este format din:
>
> a) funcționari consulari, în înțelesul art. 1 paragraful 1 lit. d) din Convenția de la Viena din 1963, acreditați în rangul de consul general, consul, viceconsul sau agent consular;
>
> b) angajați consulari, în înțelesul art. 1 paragraful 1 lit. e) din Convenția de la Viena din 1963;
>
> c) membri ai personalului de serviciu, în înțelesul art. 1 paragraful 1 lit. f) din Convenția de la Viena din 1963.
>
> (2) Oficiul consular de carieră este condus de un șef căruia i se atribuie una dintre clasele prevăzute la art. 9 paragraful 1 din Convenția de la Viena din 1963, corespunzător rangului oficiului respectiv.
>
> (3) Consulii generali, șefi ai oficiilor consulare de carieră cu rang de consulat general, sunt numiți la post prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministrului afacerilor externe.
>
> (4) Funcționarii consulari, alții decât cei prevăzuți la alin. (3), precum și angajații consulari și membrii personalului de serviciu sunt numiți la post prin ordin al ministrului afacerilor externe, cu respectarea procedurii prevăzute de Legea nr. 269/2003 privind Statutul Corpului diplomatic și consular al României, cu modificările ulterioare.
>
> (5) Anterior trimiterii în misiune în străinătate pe posturi care implică desfășurarea activității consulare în cadrul misiunilor diplomatice și al oficiilor consulare de carieră, personalul consular parcurge, la departamentul de specialitate din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, un stagiu de instruire specifică, cu durata de minimum 30 de zile, în funcție de postul care urmează să fie ocupat, cu excepția cazului în care ocuparea unui post este necesară în regim de urgență pentru buna desfășurare a activității consulare, iar viitorul titular al acelui post dispune de o pregătire de specialitate adecvată.

## Istoricul modificărilor

**Total modificări asociate:** 0

## Interpretare constituțională

**Total hotărâri asociate:** 0

## Jurisprudență

**Total hotărâri asociate:** 0
