# Articolul 1 — Organizare, administrare și funcționare

> Reprezentare Markdown a textului juridic din forma afișată. Conținutul citat mai jos este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Act:** [REGULAMENT nr. 3 din 25 martie 2019 pentru modificarea și completarea Regulamentului Autorității de Supraveghere Financiară nr. 4/2016 privind organizarea și funcționarea Entității de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul financiar nonbancar (SAL-FIN)](https://regra.ro/legislatie/romania/act/212662/regulament-nr-3-2019)
- **Citare:** Articolul 1, Organizare, administrare și funcționare, REGULAMENT nr. 3 din 25 martie 2019 pentru modificarea și completarea Regulamentului Autorității de Supraveghere Financiară nr. 4/2016 privind organizarea și funcționarea Entității de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul financiar nonbancar (SAL-FIN)
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/212662/regulament-nr-3-2019/articol/1?ancora=forma-222445-pozitie-15&forma=222445
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/212662/regulament-nr-3-2019/articol/1.md?forma=222445&ancora=forma-222445-pozitie-15
- **Sursă oficială:** https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/212662?isFormaDeBaza=True&rep=True
- **Context în act:** Anexa nr. 1

## Textul articolului

> (1) SAL-FIN pentru piața financiară nonbancară este înființată de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, denumită în continuare A.S.F., ca entitate de soluționare alternativă a litigiilor dintre un comerciant ce desfășoară activități în România și se supune autorizării reglementării și/sau supravegherii A.S.F., după caz, și un consumator rezident în Uniunea Europeană.
>
> (2) SAL-FIN este constituită în scopul de a asigura aplicarea prevederilor Directivei 2013/11/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 mai 2013 privind soluționarea alternativă a litigiilor în materie de consum și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2.006/2004 și a Directivei 2009/22/CE (Directiva privind SAL în materie de consum) în domeniul protecției consumatorului, transpusă în legislația română prin Ordonanța Guvernului nr. 38/2015 privind soluționarea alternativă a litigiilor dintre consumatori și comercianți, cu modificările ulterioare, denumită în continuare OG nr. 38/2015. Ordonanța asigură cadrul de aplicare directă a prevederilor Regulamentului (UE) nr. 524/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 mai 2013 privind soluționarea online a litigiilor în materie de consum și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2.006/2004 și a Directivei 2009/22/CE (Regulamentul privind SOL în materie de consum).
>
> (3) Funcționarea SAL-FIN se va face conform prevederilor legale în vigoare:
>
> a) Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările și completările ulterioare;
>
> b) legislația primară completată de legislația secundară aplicabilă domeniilor din asigurări-reasigurări, instrumentelor și investițiilor financiare, sistemului de pensii administrate privat, completată de legislația incidentă;
>
> c) Ordonanța Guvernului nr. 38/2015 privind soluționarea alternativă a litigiilor dintre consumatori și comercianți, cu modificările ulterioare;
>
> d) Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare;
>
> e) Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și legislația incidentă acesteia.
>
> (4) Prezenta procedură se aplică în soluționarea alternativă a litigiilor în cadrul SAL-FIN.
>
> (5) Nu se supun prevederilor prezentei proceduri:
>
> a) procedurile de soluționare a reclamațiilor consumatorilor derulate de comercianți prin proceduri proprii;
>
> b) serviciile neeconomice de interes general;
>
> c) litigiile dintre comercianți;
>
> d) negocierile directe dintre consumator și comerciant;
>
> e) încercările efectuate de un judecător de a soluționa un litigiu pe parcursul procedurii judiciare referitoare la respectivul litigiu;
>
> f) procedurile inițiate de un comerciant împotriva unui consumator;
>
> g) litigiile ce privesc starea civilă, capacitatea persoanelor, dezbaterea succesorală, relațiile de familie, drepturi asupra cărora părțile nu pot să dispună.
>
> (6) În funcționarea sa, SAL-FIN este asistată de un secretariat tehnic.

## Istoricul modificărilor

**Total modificări asociate:** 0

## Interpretare constituțională

**Total hotărâri asociate:** 0

## Jurisprudență

**Total hotărâri asociate:** 0
