# Articolul 43^1

> Reprezentare Markdown a textului juridic din forma afișată. Conținutul citat mai jos este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Act:** [LEGE nr. 3 din 22 februarie 2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului](https://regra.ro/legislatie/romania/act/21139/lege-nr-3-2000)
- **Citare:** Articolul 43^1, LEGE nr. 3 din 22 februarie 2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/21139/lege-nr-3-2000/articol/43%5E1
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/21139/lege-nr-3-2000/articol/43%5E1.md
- **Sursă oficială:** https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/289618
- **Context în act:** Capitolul IV Dispoziții comune cu privire la desfășurarea referendumului

## Textul articolului

> (1) Procesul-verbal pentru consemnarea rezultatului referendumului, însoțit de buletinele de vot nule și cele contestate, de contestațiile formulate, de listele electorale permanente și de listele electorale suplimentare completate la secția de votare, va fi înaintat biroului electoral ierarhic superior de către președintele biroului electoral al secției de votare, însoțit de 2 membri ai biroului, stabiliți prin tragere la sorți, și de pază militară.
>
> (2) În cazul referendumului național, procesele-verbale întocmite de birourile electorale ale secțiilor de votare din străinătate, însoțite de toate întâmpinările și contestațiile privitoare la operațiunile electorale ale biroului electoral al secției de votare, sunt transmise prin mijloace electronice la biroul electoral pentru secțiile de votare din străinătate, prin grija reprezentanțelor diplomatice, în cel mult 24 de ore de la primirea acestora. Exactitatea datelor din aceste procese-verbale este confirmată de către președintele biroului electoral pentru secțiile de votare din străinătate, care consemnează și ștampilează documentele primite. Procesele-verbale contrasemnate sunt utilizate în centralizarea rezultatului votării.
>
> (3) Procesele-verbale întocmite de birourile electorale județene, de biroul electoral al municipiului București, de oficiile electorale ale sectoarelor municipiului București și de biroul electoral pentru secțiile de votare din străinătate, însoțite de toate procesele-verbale ale secțiilor de votare din subordine, împreună cu listele electorale permanente și listele electorale suplimentare utilizate, precum și de contestațiile nerezolvate, vor fi înaintate Biroului Electoral Central.
>
> (4) Biroul Electoral Central va transmite listele electorale permanente, respectiv listele electorale suplimentare utilizate în cadrul secțiilor de votare Autorității Electorale Permanente. La sesizarea persoanelor interesate, făcută în cel mult 15 zile de la data constatării valabilității referendumului național și însoțită de probele pe care se întemeiază, Autoritatea Electorală Permanentă verifică listele electorale permanente și listele electorale suplimentare utilizate în cadrul secțiilor de votare la care se referă sesizarea, în vederea descoperirii cazurilor în care o persoană a votat fără a avea drept de vot sau a votat de mai multe ori. În situația în care Autoritatea Electorală Permanentă va constata existența unor persoane care au votat fără a avea drept de vot sau și-au exercitat votul de mai multe ori, va sesiza organele de urmărire penală în vederea aplicării prevederilor art. 387 din Codul penal.

## Istoricul modificărilor

**Total modificări asociate:** 1
- 2018-09-18 — ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 86 din 18 septembrie 2018 — (la 18-09-2018, Articolul 43^1 din Capitolul IV a fost modificat de Punctul 15, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 86 din 18 septembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 799 din 18 septembrie 2018 )

## Interpretare constituțională

**Total hotărâri asociate:** 0

## Jurisprudență

**Total hotărâri asociate:** 0
