# Articolul I

> Reprezentare Markdown a textului juridic din forma afișată. Conținutul citat mai jos este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Act:** [ORDIN nr. 963 din 29 august 2017 privind modificarea anexei la Ordinul ministrului sănătății nr. 1.376/2016 pentru aprobarea Planurilor regionale de servicii de sănătate](https://regra.ro/legislatie/romania/act/192908/ordin-nr-963-2017)
- **Citare:** Articolul I, ORDIN nr. 963 din 29 august 2017 privind modificarea anexei la Ordinul ministrului sănătății nr. 1.376/2016 pentru aprobarea Planurilor regionale de servicii de sănătate
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/192908/ordin-nr-963-2017/articol/I
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/192908/ordin-nr-963-2017/articol/I.md
- **Sursă oficială:** https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/192908?isFormaDeBaza=True&rep=True

## Textul articolului

> În anexa „Planurile regionale privind serviciile de sănătate“ la Ordinul ministrului sănătății nr. 1.376/2016, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 988 și 988 bis din 8 decembrie 2016, punctul VII „Plan regional privind serviciile de sănătate Regiunea Centru“, la capitolul 3 „Planul regional privind serviciile de sănătate pentru Regiunea Centru“, punctul 3 „Strategia de reconfigurare pentru regiunea Centru“, subpunctul 3.5.2 „Obiective strategice regionale și plan de dezvoltare“ se modifică și va avea următorul cuprins:
>
> 3.5.2. Obiective strategice regionale și plan de dezvoltare
>
> Pentru a asigura un acces echitabil la aceste servicii la nivel regional, capacitatea de îngrijire în regim ambulatoriu va fi îmbunătățită în regiune, cu accent deosebit pe județele Alba, Covasna și Harghita, unde astfel de facilități sunt în număr limitat sau în stare deficitară.
>
> Printre direcțiile specifice de dezvoltare a ambulatoriilor clinice se numără:
>
> – investițiile în reabilitare și echipamente;
>
> – creșterea gradului de acoperire cu medici și servicii în specialitățile clinice de bază în toate zonele urbane, în special medicină internă și chirurgie generală, care înregistrează cel mai mare deficit în regiune;
>
> – suplimentarea numărului de medici în domeniile clinice care înregistrează deficit mare și adresabilitate mare în regiune, de exemplu, reumatologia și neurologia pediatrică, în special în județele Covasna și Harghita.

## Istoricul modificărilor

**Total modificări asociate:** 0

## Interpretare constituțională

**Total hotărâri asociate:** 0

## Jurisprudență

**Total hotărâri asociate:** 0
