# Articolul 34 — Modalitatea de decontare directă

> Reprezentare Markdown a textului juridic curent. Conținutul citat mai jos este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Act:** [NORMĂ nr. 20 din 27 iulie 2017 privind asigurările auto din România](https://regra.ro/legislatie/romania/act/191950/norma-nr-20-2017)
- **Citare:** Articolul 34, Modalitatea de decontare directă, NORMĂ nr. 20 din 27 iulie 2017 privind asigurările auto din România
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/191950/norma-nr-20-2017/articol/34
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/191950/norma-nr-20-2017/articol/34.md
- **Sursă oficială:** https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/268483
- **Context în act:** Titlul I Asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto › Capitolul VI Prejudicii și despăgubiri › Secţiunea a 4-a Facilități și penalități aplicabile asiguraților RCA

## Textul articolului

> (1) În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei norme, asigurătorii RCA încheie un acord de reglementare a relațiilor economice și organizatorice privind gestionarea modalității de decontare directă și a regreselor administrative.
>
> (2) Acordul de reglementare prevăzut la alin. (1) conține cel puțin:
>
> a) documentele pe care le conține dosarul de daună în vederea recuperării despăgubirii de la asigurătorul RCA al persoanei vinovate;
>
> b) modalități de comunicare;
>
> c) termene de plată;
>
> d) modalități de compensare și garantare.
>
> (3) Asigurătorul RCA al persoanei prejudiciate avizează asigurătorul RCA al persoanei vinovate de producerea evenimentului în termen de 3 zile de la data deschiderii dosarului de daună.
>
> (4) Asigurătorul RCA al persoanei vinovate de producerea evenimentului confirmă valabilitatea contractului RCA în termen de 3 zile de la solicitare.
>
> (5) Tarifele de primă aferente decontării directe sunt calculate distinct față de tariful de primă RCA.
>
> (6) Abrogat.

## Istoricul modificărilor

**Total modificări asociate:** 2
- 2022-09-08 — NORMA nr. 18 din 30 mai 2022 — (la 08-09-2022, Alineatul (5) din Articolul 34 , Sectiunea a 4-a , Capitolul VI , Titlul I a fost modificat de Punctul 14, Articolul I din NORMA nr. 18 din 30 mai 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 571 din 10 iunie 2022 )
- 2022-09-08 — NORMA nr. 18 din 30 mai 2022 — (la 08-09-2022, Alineatul (6) din Articolul 34 , Sectiunea a 4-a , Capitolul VI , Titlul I a fost abrogat de Punctul 15, Articolul I din NORMA nr. 18 din 30 mai 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 571 din 10 iunie 2022 )

## Interpretare constituțională

**Total hotărâri asociate:** 0

## Jurisprudență

**Total hotărâri asociate:** 0
