# Articolul 43

> Reprezentare Markdown a textului juridic curent. Conținutul citat mai jos este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Act:** [CONTRACT COLECTIV DE MUNCĂ nr. 1.482 din 13 noiembrie 2014 la Nivel de Grup de Unităţi din Sectorul de Activitate "Învăţământ Superior şi Cercetare"](https://regra.ro/legislatie/romania/act/178508/contract-munca-nr-1482-2014)
- **Citare:** Articolul 43, CONTRACT COLECTIV DE MUNCĂ nr. 1.482 din 13 noiembrie 2014 la Nivel de Grup de Unităţi din Sectorul de Activitate "Învăţământ Superior şi Cercetare"
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/178508/contract-munca-nr-1482-2014/articol/43
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/178508/contract-munca-nr-1482-2014/articol/43.md
- **Sursă oficială:** https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/178508
- **Context în act:** Capitolul V Sănătatea şi securitatea în muncă

## Textul articolului

> (1) În vederea menținerii și îmbunătățirii condițiilor de desfășurare a activității la locurile de muncă, părțile semnatare ale prezentului contract convin asupra următoarelor standarde minime:
>
> - amenajarea ergonomică a locului de muncă;
>
> - asigurarea condițiilor de mediu - iluminat, microclimat în limitele indicilor de confort termic prevăzuți de lege, aerisire, igienizare periodică, reparații - în spațiile în care se desfășoară procesul instructiv-educativ, birouri etc.;
>
> - dotarea treptată a spațiilor de învățământ cu mijloace moderne de predare: calculator, retroproiector, instalație audiovideo, table și mijloace de scris nepoluante etc.;
>
> - asigurarea materialelor necesare personalului didactic, în vederea desfășurării în bune condiții a procesului instructiv-educativ;
>
> - amenajarea anexelor sociale ale locurilor de muncă: săli de studiu, cantine, vestiare, grupuri sanitare, săli de repaus etc.;
>
> - diminuarea treptată, până la eliminare, a emisiilor poluante.
>
> (2) Măsurile concrete în sensul prevederilor de mai sus se vor stabili de către unitățile prevăzute în anexa nr. 5 și sindicatele afiliate federației sindicale, împreună cu autoritățile administrației publice locale. La nivelul unităților și instituțiilor de învățământ superior prevăzute în anexa nr. 5 la prezentul contract colectiv, aceste măsuri se stabilesc de conducerea instituției/unității și sindicatele reprezentative sau reprezentanții salariaților, după caz.
>
> (3) În luna septembrie a fiecărui an în cadrul comisiei paritare, în conformitate cu prevederile Legii educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, se prezintă raportul privind starea învățământului și cercetării din instituțiile și unitățile prevăzute în anexa nr. 5.

## Istoricul modificărilor

**Total modificări asociate:** 0

## Interpretare constituțională

**Total hotărâri asociate:** 0

## Jurisprudență

**Total hotărâri asociate:** 0
