# Articolul III

> Reprezentare Markdown a textului juridic din forma afișată. Conținutul citat mai jos este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Act:** [ORDIN nr. 2 din 11 aprilie 2016 pentru modificarea şi completarea Ordinului Băncii Naţionale a României nr. 4/2015 privind funcţionarea sistemului de plăţi TARGET2 - România](https://regra.ro/legislatie/romania/act/177551/ordin-nr-2-2016)
- **Citare:** Articolul III, ORDIN nr. 2 din 11 aprilie 2016 pentru modificarea şi completarea Ordinului Băncii Naţionale a României nr. 4/2015 privind funcţionarea sistemului de plăţi TARGET2 - România
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/177551/ordin-nr-2-2016/articol/III
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/177551/ordin-nr-2-2016/articol/III.md
- **Sursă oficială:** https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/177551?isFormaDeBaza=True&rep=True

## Textul articolului

> Anexa III la Ordinul Băncii Naționale a României nr. 4/2015 privind funcționarea sistemului de plăți TARGET2 - România, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 436 și 436 bis din 18 iunie 2015, se modifică și se completează după cum urmează:
>
> 1. La "Definiții", punctul (7) se modifică și va avea următorul cuprins:
>
> "(7) «legături strânse» (close links) înseamnă legături strânse în sensul articolului 138 din Orientarea (UE) 2015/510 (BCE/2014/60)."
>
> 2. Punctul 1 se modifică și va avea următorul cuprins:
>
> "1. Fiecare BCN din zona euro acordă credit pe parcursul zilei instituțiilor de credit cu sediul în SEE care sunt contrapărți eligibile pentru operațiunile de politică monetară ale Eurosistemului, au acces la facilitatea de credit marginală și au un cont deschis la BCN din zona euro relevantă, inclusiv atunci când acele instituții de credit acționează printr-o sucursală înființată în SEE și incluzând sucursalele înființate în SEE ale instituțiilor de credit cu sediul în afara SEE, cu condiția ca aceste sucursale să fie înființate în aceeași țară ca BCN din zona euro relevantă. Nu poate fi acordat credit pe parcursul zilei entităților care fac obiectul unor măsuri restrictive adoptate de Consiliul Uniunii Europene sau de statele membre în temeiul articolului 65 alineatul (1) litera (b), articolului 75 sau articolului 215 din tratat, măsuri a căror punere în aplicare, din perspectiva BNR, după informarea BCE, este incompatibilă cu buna funcționare a TARGET2."
>
> 3. Punctul 2 se modifică și va avea următorul cuprins:
>
> "2. Creditul pe parcursul zilei poate fi acordat și următoarelor entități:
>
> (a) instituțiilor de credit cu sediul în SEE care nu sunt contrapărți eligibile pentru operațiunile de politică monetară ale Eurosistemului și/sau nu au acces la facilitatea de credit marginală, inclusiv atunci când acestea acționează printr-o sucursală înființată în SEE și incluzând sucursalele înființate în SEE ale instituțiilor de credit cu sediul în afara SEE;
>
> (b) departamentelor de trezorerie ale administrațiilor centrale sau regionale ale statelor membre active pe piețele monetare și organismelor din sectorul public ale statelor membre autorizate să mențină conturi pentru clienți;
>
> (c) întreprinderilor de investiții (societăților de investiții) cu sediul în SEE, cu condiția să fi încheiat un acord cu o contraparte la politica monetară a Eurosistemului pentru a se asigura că orice poziție debitoare reziduală la închiderea zilei respective este acoperită; și
>
> (d) entităților, altele decât cele care se încadrează la litera (a), care administrează sistemele auxiliare și acționează în această calitate, cu condiția ca aranjamentele pentru acordarea creditului pe parcursul zilei unor astfel de entități să fi fost prezentate în prealabil Consiliului guvernatorilor și aprobate de acesta, cu condiția ca, în cazurile menționate la literele (a)-(d), entitatea care primește creditul pe parcursul zilei să aibă sediul în aceeași jurisdicție cu BCN care acordă creditul pe parcursul zilei.
>
> Toate creditele overnight acordate contrapărților centrale eligibile sunt supuse condițiilor prevăzute în prezenta anexă (inclusiv dispozițiile referitoare la colateralul eligibil).
>
> Sancțiunile prevăzute la punctele 10 și 11 se aplică atunci când contrapărțile centrale eligibile nu rambursează creditul overnight care le-a fost acordat de către BCN a acestora."
>
> 4. Punctul 3 se modifică și va avea următorul cuprins:
>
> "Pentru entitățile menționate la punctul 2 literele (a)-(d) și în conformitate cu articolul 19 din Orientarea (UE) 2015/510 (BCE/2014/60), creditul pe parcursul zilei este limitat la ziua în cauză și nu este posibilă extinderea la creditul overnight.
>
> Prin derogare, Consiliul guvernatorilor poate hotărî, printr-o decizie prealabilă motivată, să dea acces la facilitatea de credit marginală anumitor contrapărți centrale (CPC) eligibile, în sensul articolului 139 alineatul (2) litera (c) din Tratat coroborat cu articolele 18 și 42 din Statutul SEBC și articolul 1 alineatul (1) din Orientarea (UE) 2015/510 (BCE/2014/60). Aceste CPC eligibile sunt cele care, în toate momentele relevante:
>
> (a) sunt entități eligibile în sensul punctului 2 litera (d), cu condiția ca aceste entități eligibile să fie autorizate ca CPC în conformitate cu legislația Uniunii sau cu legislația națională aplicabilă;
>
> (b) au sediul în zona euro;
>
> (c) sunt supuse supravegherii și/sau monitorizării de către autoritățile competente;
>
> (d) îndeplinesc cerințele de monitorizare cu privire la localizarea infrastructurilor care oferă servicii în euro, astfel cum sunt modificate periodic și publicate pe website-ul BCE*19);
>
> (e) au conturi în modulul de plăți (PM) din TARGET2;
>
> (f) au acces la credit pe parcursul zilei."
>
> 5. Punctul 4 se modifică și va avea următorul cuprins:
>
> "4. Creditul pe parcursul zilei se garantează cu colateral eligibil și se acordă prin descoperiri de cont pe parcursul zilei (intraday overdraft) colateralizate și/sau prin tranzacții de report (repo) pe parcursul zilei în conformitate cu condițiile minime comune suplimentare (inclusiv situațiile de neîndeplinire a obligațiilor enumerate în cadrul acestor condiții, precum și consecințele corespunzătoare acestora) prevăzute de Consiliul guvernatorilor în ceea ce privește operațiunile de politică monetară ale Eurosistemului. Colateralul eligibil se compune din aceleași tipuri de active ca și activele eligibile pentru utilizare în operațiunile de politică monetară ale Eurosistemului și sunt supuse acelorași reguli de evaluare și de control al riscurilor ca cele prevăzute în partea a patra a Orientării (UE) 2015/510 (BCE/2014/60).
>
> Creditul pe parcursul zilei se acordă numai după ce activele eligibile oferite drept colateral au fost transferate sau constituite drept garanții reale mobiliare în mod definitiv. În acest sens, contrapărțile predepozitează activele eligibile sau le constituie drept garanții reale imobiliare la BCN relevantă sau decontează activele eligibile cu BCN relevantă pe bază livrare-contra-plată."
>
> 6. Punctul 5 se modifică și va avea următorul cuprins:
>
> "5. Instrumentele de natura datoriei emise sau garantate de entitate sau de orice terț cu care entitatea are legături strânse pot fi acceptate ca active eligibile pentru garantare numai în cazurile prevăzute în partea a patra a Orientării (UE) 2015/510 (BCE/2014/60)."
>
> 7. La punctul 12, litera (c) se modifică și va avea următorul cuprins:
>
> "(c) În cazul în care Eurosistemul decide să suspende, să limiteze sau să excludă accesul contrapărților la instrumentele de politică monetară din motive de prudență sau de altă natură, în conformitate cu articolul 158 din Orientarea (UE) 2015/510 (BCE/2014/60), băncile centrale naționale din zona euro pun în aplicare respectiva decizie în ceea ce privește accesul la creditul pe parcursul zilei (intraday credit), conform prevederilor contractului sau reglementărilor aplicate de băncile centrale naționale corespunzătoare."

## Istoricul modificărilor

**Total modificări asociate:** 0

## Interpretare constituțională

**Total hotărâri asociate:** 0

## Jurisprudență

**Total hotărâri asociate:** 0
