# Articolul 2

> Reprezentare Markdown a textului juridic din forma afișată. Conținutul citat mai jos este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Act:** [ORDIN nr. 476 din 7 aprilie 2016 privind sistemul de sancţiuni aplicabil schemelor de plăţi directe şi ajutoarelor naţionale tranzitorii în sectoarele vegetal şi zootehnic, aferente cererilor unice de plată depuse la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, începând cu anul de cerere 2015](https://regra.ro/legislatie/romania/act/177316/ordin-nr-476-2016)
- **Citare:** Articolul 2, ORDIN nr. 476 din 7 aprilie 2016 privind sistemul de sancţiuni aplicabil schemelor de plăţi directe şi ajutoarelor naţionale tranzitorii în sectoarele vegetal şi zootehnic, aferente cererilor unice de plată depuse la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, începând cu anul de cerere 2015
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/177316/ordin-nr-476-2016/articol/2
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/177316/ordin-nr-476-2016/articol/2.md
- **Sursă oficială:** https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/180715
- **Context în act:** Capitolul 1 Domeniul de aplicare şi definiţii

## Textul articolului

> (1) În sensul prezentului ordin se aplică definițiile prevăzute la art. 2 alin. (1) din Ordonanță, la art. 2 din Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 619/2015 pentru aprobarea criteriilor de eligibilitate, condițiilor specifice și a modului de implementare a schemelor de plăți prevăzute la art. 1 alin. (2) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 3/2015 pentru aprobarea schemelor de plăți care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020 și pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură, precum și a condițiilor specifice de implementare pentru măsurile compensatorii de dezvoltare rurală aplicabile pe terenurile agricole, prevăzute în Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020, cu modificările și completările ulterioare, denumit în continuare Ordinul nr. 619/2015.
>
> (2) În înțelesul prezentului ordin, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:
>
> a) Registrul național al exploatațiilor, denumit în continuare RNE, înseamnă colecția de date în format electronic care cuprinde informațiile de identificare a fiecărei exploatații din România, conform definiției prevăzute la art. 1 pct. 15 din Norma sanitară veterinară pentru implementarea procesului de identificare și înregistrare a suinelor, ovinelor, caprinelor și bovinelor, aprobată prin Ordinul președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 40/2010, cu modificările și completările ulterioare, denumit în continuare Ordinul ANSVSA nr. 40/2010;
>
> b) Registrul individual al exploatației, denumit în continuare RIE, înseamnă colecția de date în format hârtie și/sau electronic care cuprinde informații despre animalele identificate din exploatația respectivă și despre mișcarea acestora, conform definiției prevăzute la art. 1 pct. 16 din Norma sanitară veterinară pentru implementarea procesului de identificare și înregistrare a suinelor, ovinelor, caprinelor și bovinelor, aprobată prin Ordinul ANSVSA nr. 40/2010;
>
> c) beneficiar este definit la art. 7 alin. (1), (2) și (2^1) din Ordonanță și care trebuie să respecte normele privind ecocondiționalitatea, în sensul art. 91 și 92 din Regulamentul (UE) nr. 1.306/2013;
>
> d) beneficiari ANTZ înseamnă fermieri crescători de animale din speciile, bovine, ovine/caprine;
>
> e) cod de identificare înseamnă codul de identificare, menționat la art. 4 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 1.760/2000 și/sau codurile menționate la pct. A.2. din anexa la Regulamentul (CE) nr. 21/2004, inscripționat pe crotalie, care permite identificarea individuală a fiecărui animal și a exploatației în care s-a născut;
>
> f) crotalie înseamnă marca aplicată pe ureche care permite identificarea individuală a animalelor menționată la art. 3 lit. (a) și la art. 4 din Regulamentul (CE) nr. 1.760/2000, respectiv crotalia utilizată pentru identificarea individuală a animalelor din speciile ovină și caprină menționată la pct. A.3. din anexa la Regulamentul (CE) nr. 21/2004;
>
> g) crotalie auriculară simplă înseamnă mijloc de identificare a animalelor, confecționat din material plastic, care poartă înregistrat prin imprimare numărul unic de identificare a animalului;
>
> h) crotalie auriculară electronică înseamnă mijloc de identificare a animalelor, confecționat din material plastic, care poartă înregistrat prin imprimare numărul unic de identificare a animalului și care are încorporat prin procesul de fabricație un transponder;
>
> i) crotalie duplicat înseamnă mijloc oficial de identificare a animalului care este imprimat cu același număr unic de identificare a acestuia imprimat pe mijlocul oficial de identificare care s-a pierdut;
>
> j) depunerea cu întârziere a cererii unice de plată și/sau a formularelor de modificare a acesteia înseamnă depunerea cererii unice de plată și/sau a formularelor de modificare a cererii unice de plată, după data-limită de depunere fără penalizări;
>
> k) nedeclarare înseamnă omisiunea declarării unor parcele sau a unor suprafețe din exploatația fermierului;
>
> l) pașaport pentru animale înseamnă documentul oficial care înregistrează identitatea fiecărui animal din specia bovine, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 7 la Ordinul ANSVSA nr. 40/2010 și care este prevăzut la art. 3 lit. (c) și la art. 6 din Regulamentul (CE) nr. 1.760/2000;
>
> m) reducerea lineară înseamnă aplicarea unei reduceri proporționale a sumelor de plată rezultate după aplicarea reducerilor de supradeclarare, întârziere și nedeclarare pentru toate cererile unice de plată, în cazul în care se depășește plafonul național stabilit sau plafoanele fiecărei măsuri. Nu se aplică în cazul ajutoarelor naționale tranzitorii în sectorul zootehnic, denumite în continuare ANTZ;
>
> n) reducerea plăților înseamnă procesul de diminuare a plăților în urma aplicării sancțiunilor de supradeclarare, întârziere, nedeclarare, reducere lineară și ecocondiționalitate;
>
> o) reducerea suprafețelor înseamnă diminuarea suprafețelor utilizate la calculul plății pe baza neconformităților constatate;
>
> p) schemă de ajutoare pentru animale înseamnă o măsură de sprijin cuplat prevăzută la cap. VIII din Ordonanță și la art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 219/2015 privind stabilirea sectoarelor, culturilor și speciilor de animale pentru care se acordă sprijin cuplat în perioada 2015-2020, denumită în continuare Hotărârea nr. 219/2015, precum și schemele de ajutoare naționale tranzitorii în sectorul zootehnic prevăzute la cap. IV din Ordonanță;
>
> q) neconformitate înseamnă orice nerespectare a criteriilor de eligibilitate, a angajamentelor sau a altor obligații legate de condițiile de acordare a ajutorului sau sprijinului menționat la art. 67 alin. (2) din Regulamentul (UE) nr. 1.306/2013;
>
> r) animale declarate înseamnă animalele care fac obiectul unei cereri de ajutor pentru animale în cadrul schemei de ajutoare pentru animale sau care fac obiectul unei cereri de sprijin pentru o măsură de sprijin legată de animale;
>
> s) sistem de identificare și înregistrare a animalelor înseamnă sistemul de identificare și înregistrare a bovinelor instituit de Regulamentul (CE) nr. 1.760/2000, respectiv sistemul de identificare și înregistrare a animalelor din speciile ovină și caprină instituit de Regulamentul (CE) nr. 21/2004; ș) supradeclarare înseamnă diferența între suprafața solicitată pentru plată și suprafața determinată pentru plată.

## Istoricul modificărilor

**Total modificări asociate:** 0

## Interpretare constituțională

**Total hotărâri asociate:** 0

## Jurisprudență

**Total hotărâri asociate:** 0
