# Articolul 5

> Reprezentare Markdown a textului juridic curent. Conținutul citat mai jos este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Act:** [NORMĂ nr. 32 din 23 decembrie 2015 privind organizarea şi efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor, capitalurilor proprii şi a tranzacţiilor privind activitatea de asigurare şi de reasigurare ale asigurătorilor/reasigurătorilor şi brokerilor de asigurare/reasigurare](https://regra.ro/legislatie/romania/act/174402/norma-nr-32-2015)
- **Citare:** Articolul 5, NORMĂ nr. 32 din 23 decembrie 2015 privind organizarea şi efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor, capitalurilor proprii şi a tranzacţiilor privind activitatea de asigurare şi de reasigurare ale asigurătorilor/reasigurătorilor şi brokerilor de asigurare/reasigurare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/174402/norma-nr-32-2015/articol/5
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/174402/norma-nr-32-2015/articol/5.md
- **Sursă oficială:** https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/174402
- **Context în act:** Capitolul I Dispoziţii generale

## Textul articolului

> (1) Răspunderea pentru buna organizare a lucrărilor de inventariere de către entități revine conducerii.
>
> (2) Conducerea are obligația de a lua măsuri pentru crearea condițiilor corespunzătoare de lucru comisiei de inventariere, asigurându-se cel puțin:
>
> a) participarea tuturor membrilor comisiei de inventariere la lucrările de inventariere;
>
> b) identificarea tuturor elementelor de activ, datoriilor și capitalurilor proprii care vor fi inventariate, conform normelor și reglementărilor contabile specifice domeniului asigurărilor;
>
> c) securitatea sediilor, gestiunii, casieriei și depozitelor etc.;
>
> d) dotarea comisiei de inventariere cu instrumente adecvate, cu birotica necesară și cu mijloace tehnice de calcul și de sigilare a spațiilor inventariate;
>
> e) ținerea la zi, cu ajutorul programelor informatice, a evidenței tehnice de gestiune a contractelor de asigurare, a valorilor materiale specifice domeniului asigurărilor (evidența la zi a contractelor de asigurare distribuite), a celorlalte valori, a evidenței contabile, precum și efectuarea confruntării datelor dintre evidența tehnică de gestiune și evidența contabilă;
>
> f) verificarea gestiunilor privind documentele de asigurare și a disponibilităților bănești aflate la dispoziția tuturor intermediarilor în asigurări;
>
> g) verificarea gestiunilor privind documentele de asigurare și a disponibilităților bănești aflate la dispoziția personalului propriu cu sarcini în încheierea polițelor și încasarea primelor de asigurare;
>
> h) protecția membrilor comisiei de inventariere în conformitate cu normele de protecție a muncii.

## Istoricul modificărilor

**Total modificări asociate:** 0

## Interpretare constituțională

**Total hotărâri asociate:** 0

## Jurisprudență

**Total hotărâri asociate:** 0
