# Articolul 154 — Condiții

> Reprezentare Markdown a textului juridic din forma afișată. Conținutul citat mai jos este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Act:** [LEGE nr. 237 din 19 octombrie 2015 privind autorizarea și supravegherea activității de asigurare și reasigurare](https://regra.ro/legislatie/romania/act/172402/lege-nr-237-2015)
- **Citare:** Articolul 154, Condiții, LEGE nr. 237 din 19 octombrie 2015 privind autorizarea și supravegherea activității de asigurare și reasigurare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/172402/lege-nr-237-2015/articol/154
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/172402/lege-nr-237-2015/articol/154.md
- **Sursă oficială:** https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/305297
- **Context în act:** Partea I Regimul de supraveghere Solvabilitate II › Titlul II Grupuri › Capitolul II Solvabilitatea la nivel de grup › Secţiunea a 2-a Solvabilitatea la nivel de grup pentru grupurile cu managementul riscului centralizat

## Textul articolului

> (1) Prevederile art. 155 alin. (1)-(3) se aplică societăților care sunt filiale ale unei societăți-mamă, asigurător sau reasigurător, dacă sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiții:
>
> a) filiala este inclusă în supravegherea la nivel de grup, în condițiile prezentului titlu;
>
> b) procesele de managementul riscului și mecanismele de control intern ale societății-mamă acoperă filiala și sunt considerate de către autoritățile implicate ca fiind adecvate pentru exercitarea unui management prudent al filialei;
>
> c) societatea-mamă a primit aprobarea menționată la art. 159 alin. (5);
>
> d) societatea-mamă a primit aprobarea menționată la art. 16 alin. (24);
>
> e) societatea-mamă depune o cerere privind aplicarea sistemului de management al riscului centralizat și A.S.F. aprobă cererea respectivă, urmând procedura aplicabilă prevăzută la art. 15-18.
>
> (2) Societății-mamă îi revine obligația de a asigura respectarea în permanență a condițiilor menționate la alin. (1) lit. b)-d); în cazul în care acestea nu mai sunt respectate, societatea-mamă informează de îndată A.S.F. și filiala despre acest lucru, transmițând un plan de remediere a situației.
>
> (3) În cazul în care A.S.F. constată nerespectarea condițiilor prevăzute la alin. (1) lit. b)-d), societatea-mamă prezintă un plan prin care, într-un timp rezonabil, condițiile respective să fie îndeplinite din nou.

## Istoricul modificărilor

**Total modificări asociate:** 0

## Interpretare constituțională

**Total hotărâri asociate:** 0

## Jurisprudență

**Total hotărâri asociate:** 0
