# Articolul 116 — Planul de afaceri

> Reprezentare Markdown a textului juridic curent. Conținutul citat mai jos este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Act:** [LEGE nr. 237 din 19 octombrie 2015 privind autorizarea și supravegherea activității de asigurare și reasigurare](https://regra.ro/legislatie/romania/act/172402/lege-nr-237-2015)
- **Citare:** Articolul 116, Planul de afaceri, LEGE nr. 237 din 19 octombrie 2015 privind autorizarea și supravegherea activității de asigurare și reasigurare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/172402/lege-nr-237-2015/articol/116
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/172402/lege-nr-237-2015/articol/116.md
- **Sursă oficială:** https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/305297
- **Context în act:** Partea I Regimul de supraveghere Solvabilitate II › Titlul I Asigurători și reasigurători › Capitolul X Sucursalele societăților din state terțe

## Textul articolului

> (1) Planul de afaceri menționat la art. 115 alin. (2) lit. g) conține următoarele informații:
>
> a) natura riscurilor pe care intenționează să le subscrie sau a angajamentelor pe care intenționează să și le asume;
>
> b) principiile directoare în materie de reasigurare;
>
> c) estimări ale valorilor SCR și MCR și metodele utilizate la determinarea acestora;
>
> d) elementele fondurilor proprii eligibile și ale fondurilor proprii de bază care acoperă SCR, respectiv MCR;
>
> e) estimări privind cheltuielile de inițiere a serviciilor administrative și de asigurare a unui cadru propice desfășurării activității și resursele financiare pentru acoperirea acestora, iar în cazul în care riscurile fac parte din clasa 18 din anexa nr. 1 secțiunea A, mijloacele de care dispune pentru furnizarea asistenței;
>
> f) informații cu privire la structura sistemului de guvernanță.
>
> (2) Pe lângă elementele stabilite la alin. (1), pentru primele 3 exerciții financiare planul conține următoarele:
>
> a) un bilanț previzional;
>
> b) estimări ale resurselor financiare care urmează a acoperi rezervele tehnice, SCR și MCR;
>
> c) pentru asigurările generale:
>
> (i) estimări ale cheltuielilor de administrare, altele decât cele prevăzute la alin. (1) lit. e), în special ale cheltuielilor generale curente și ale comisioanelor;
>
> (ii) estimări privind volumul de prime sau cotizații, după caz, și ale volumului daunelor;
>
> d) pentru asigurările de viață, estimări detaliate ale veniturilor și cheltuielilor legate de activitatea directă, acceptările și cedările în reasigurare.
>
> (3) Asigurătorii care subscriu asigurări de viață prezintă la solicitarea A.S.F. bazele tehnice utilizate pentru calcularea tarifelor și a rezervelor tehnice; această cerință nu constituie condiție prealabilă pentru desfășurarea activității.

## Istoricul modificărilor

**Total modificări asociate:** 0

## Interpretare constituțională

**Total hotărâri asociate:** 0

## Jurisprudență

**Total hotărâri asociate:** 0
