# Articolul 29 — Aprobarea planului. Deschiderea procedurii de insolvență pe bază de plan de rambursare a datoriilor

> Reprezentare Markdown a textului juridic din forma afișată. Conținutul citat mai jos este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Act:** [LEGE nr. 151 din 18 iunie 2015 privind procedura insolvenței persoanelor fizice](https://regra.ro/legislatie/romania/act/169194/lege-nr-151-2015)
- **Citare:** Articolul 29, Aprobarea planului. Deschiderea procedurii de insolvență pe bază de plan de rambursare a datoriilor, LEGE nr. 151 din 18 iunie 2015 privind procedura insolvenței persoanelor fizice
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/169194/lege-nr-151-2015/articol/29
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/169194/lege-nr-151-2015/articol/29.md
- **Sursă oficială:** https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/191397
- **Context în act:** Capitolul III Procedura administrativă pe bază de plan de rambursare a datoriilor

## Textul articolului

> (1) Dacă planul de rambursare este aprobat sau considerat aprobat, potrivit prevederilor art. 28, comisia de insolvență constată, prin decizie, deschiderea procedurii de insolvență pe bază de plan de rambursare a datoriilor.
>
> (2) Decizia se comunică debitorului, creditorilor și administratorului procedurii și se publică, de îndată, în Buletinul procedurilor de insolvență - secțiunea "Debitori - persoane fizice cu obligații ce nu decurg din exploatarea unei întreprinderi".
>
> (3) Decizia se comunică, prin grija administratorului procedurii, instituțiilor competente în vederea înscrierii mențiunii referitoare la deschiderea procedurii în registrele de publicitate imobiliară și mobiliară.

## Istoricul modificărilor

**Total modificări asociate:** 0

## Interpretare constituțională

**Total hotărâri asociate:** 0

## Jurisprudență

**Total hotărâri asociate:** 0
