# Articolul 3

> Reprezentare Markdown a textului juridic curent. Conținutul citat mai jos este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Act:** [INSTRUCŢIUNI nr. 140 din 15 septembrie 2014 privind modalităţile tehnice de întocmire şi transmitere a documentelor şi datelor necesare stabilirii drepturilor de pensie](https://regra.ro/legislatie/romania/act/161471/instructiuni-nr-140-2014)
- **Citare:** Articolul 3, INSTRUCŢIUNI nr. 140 din 15 septembrie 2014 privind modalităţile tehnice de întocmire şi transmitere a documentelor şi datelor necesare stabilirii drepturilor de pensie
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/161471/instructiuni-nr-140-2014/articol/3
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/161471/instructiuni-nr-140-2014/articol/3.md
- **Sursă oficială:** https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/161471
- **Context în act:** Capitolul II Modalităţile de constituire a dosarului de pensie

## Textul articolului

> (1) Pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă, a pensiei anticipate și a pensiei anticipate parțial, cererea de înscriere la pensie prevăzută în anexa nr. 6 la Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011, denumite în continuare norme de aplicare, va fi însoțită de documentele prevăzute de art. 76 alin. (1) lit. a) din normele de aplicare, după cum urmează:
>
> a) formularul tipizat "fișa de pensie" completat, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 1, cu excepția persoanelor care solicită înscrierea la pensie direct Casei de Pensii Sectoriale a Ministerului Afacerilor Interne;
>
> b) brevetul/atestatul de conferire sau adeverința, după caz, din care să rezulte conferirea semnului onorific, conform datelor înscrise la pct. 2 din fișa de pensie;
>
> c) carnetul de muncă (original și copie) ori, după caz, declarație pe propria răspundere a solicitantului din care să rezulte că nu i-a fost întocmit carnet de muncă și nu posedă un astfel de document, cu excepția situațiilor în care legea nu prevede obligativitatea întocmirii acestuia;
>
> d) carnetul de muncă pentru membrii CAP (original și copie), după caz;
>
> e) carnetul de asigurări sociale pentru agricultori (original și copie), după caz;
>
> f) alte acte prevăzute de lege privind vechimea în muncă sau vechimea în serviciu realizată, după caz;
>
> g) actele de stare civilă ale solicitantului: buletin/carte de identitate, certificat de naștere și de căsătorie (original și copie);
>
> h) livretul militar (original și copie), după caz;
>
> i) diploma de absolvire a învățământului universitar (original și copie) și adeverința din care să rezulte durata normală, perioada studiilor și faptul că acestea au fost urmate la zi, după caz;
>
> j) dovada echivalării de către statul român a cursurilor desfășurate în cadrul unor instituții de învățământ universitar din străinătate, după caz;
>
> k) adeverința privind sporurile cu caracter permanent reglementate prin lege sau prin contractul colectiv/individual de muncă (original);
>
> l) adeverința privind veniturile realizate lunar în unitățile Ministerului Afacerilor Interne sau ale Administrației Naționale a Penitenciarelor din cadrul Ministerului Justiției până la data de 1 ianuarie 2011 și pentru ultima lună de activitate pentru asigurații prevăzuți la art. 6 alin. (1) pct. I lit. c) din lege sau adeverința privind câștigul salarial lunar brut până la 1 aprilie 2001 în cazul persoanelor care au avut vechime în muncă și au fost asigurați în sistemul public de pensii, transmisă letric și electronic, conform modelului prevăzut în anexa nr. 2;
>
> m) adeverințe privind desfășurarea activității în locuri de muncă încadrate în grupele I și a II-a de muncă, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, sau, după caz, adeverințe privind condițiile de muncă deosebite, speciale și/sau alte condiții pentru persoanele care au realizat stagii de cotizare în structuri ale sistemului/în afara sistemului de apărare națională, ordine publică și siguranță națională (original);
>
> n) procura specială, pentru mandatar (original);
>
> o) acte pentru dovedirea calității de beneficiar al Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu completările ulterioare, și/sau al Legii recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989, precum și față de persoanele care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la Brașov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare;
>
> p) adeverință care să ateste perioadele de activitate realizate după data de 1 ianuarie 2011 (original);
>
> q) alte acte întocmite potrivit prevederilor legale prin care se dovedesc elemente necesare stabilirii drepturilor de pensie, după caz.
>
> (2) Pentru acordarea pensiei de invaliditate, cererea de înscriere la pensie prevăzută în anexa nr. 7 la normele de aplicare va fi însoțită de documentele prevăzute de art. 76 alin. (1) lit. b) din acestea, după cum urmează:
>
> a) documentele prevăzute la alin. (1);
>
> b) decizia medicală asupra capacității de muncă (original).
>
> (3) Pentru acordarea pensiei de urmaș, cererea de înscriere la pensie prevăzută în anexa nr. 8 la normele de aplicare va fi însoțită de documentele prevăzute de art. 76 alin. (1) lit. c) din acestea, după cum urmează:
>
> a) documentele prevăzute la alin. (1), pentru cazurile în care susținătorul decedat nu avea calitatea de pensionar;
>
> b) actele de stare civilă ale urmașilor și ale reprezentantului legal, după caz (copie);
>
> c) decizia medicală asupra capacității de muncă, după caz (original);
>
> d) decizia de pensie/talon de plată a pensiilor, pentru cazurile în care susținătorul decedat avea calitatea de pensionar (copie);
>
> e) adeverința de studii, în cazul urmașilor copii în vârstă de peste 16 ani (original);
>
> f) actul doveditor al cauzei decesului, cu excepția situațiilor în care susținătorul decedat avea calitatea de pensionar (copie);
>
> g) adeverința privind veniturile brute ale soțului/soției supraviețuitor/supraviețuitoare, după caz (original);
>
> h) certificatul de deces (copie).

## Istoricul modificărilor

**Total modificări asociate:** 0

## Interpretare constituțională

**Total hotărâri asociate:** 0

## Jurisprudență

**Total hotărâri asociate:** 0
