# Articolul 274

> Reprezentare Markdown a textului juridic din forma afișată. Conținutul citat mai jos este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Act:** [LEGE nr. 85 din 25 iunie 2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență](https://regra.ro/legislatie/romania/act/159286/lege-nr-85-2014)
- **Citare:** Articolul 274, LEGE nr. 85 din 25 iunie 2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/159286/lege-nr-85-2014/articol/274
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/159286/lege-nr-85-2014/articol/274.md
- **Sursă oficială:** https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/304535
- **Context în act:** Titlul III Insolvența transfrontalieră › Capitolul II Raporturile cu statele terțe

## Textul articolului

> (1) Prezentul capitol se aplică în următoarele situații:
>
> a) în cazul în care este solicitată asistență în România de către o instanță străină sau de către un reprezentant străin în legătură cu o procedură străină de insolvență;
>
> b) în cazul în care este solicitată asistență într-un stat străin în legătură cu o procedură română de insolvență;
>
> c) în cazul desfășurării concomitente a unei proceduri române de insolvență și a unei proceduri străine de insolvență referitoare la oricare dintre membrii unui grup de societăți, în înțelesul art. 5 pct. 35;
>
> d) în cazul în care creditorii sau alte persoane interesate dintr-un stat străin sunt interesate să solicite deschiderea în România a unei proceduri prevăzute de prezenta lege sau să participe în cadrul unei proceduri deschise.
>
> (2) Prezentul capitol nu se aplică în cazul unei proceduri de insolvență pentru care există dispoziții speciale derogatorii de la norma de drept comun și care are ca obiect:
>
> a) bănci, cooperative sau alte instituții de credit;
>
> b) societăți și agenți de asigurare/reasigurare;
>
> c) societăți de servicii de investiții financiare, organisme de plasament colectiv în valori mobiliare, societăți de administrare a investițiilor;
>
> d) societăți de bursă, membri ai burselor de mărfuri, case de compensație, membri compensatori ai burselor de mărfuri, societăți de brokeraj, traderi.
>
> (3) Prevederile prezentului capitol nu sunt aplicabile nici raporturilor de drept internațional privat în domeniul insolvenței care cad sub incidența Regulamentului Consiliului (CE) nr. 1.346/2000.

## Istoricul modificărilor

**Total modificări asociate:** 0

## Interpretare constituțională

**Total hotărâri asociate:** 0

## Jurisprudență

**Total hotărâri asociate:** 0
