# Articolul 536

> Reprezentare Markdown a textului juridic din forma afișată. Conținutul citat mai jos este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Act:** [REGULAMENT nr. 5 din 20 decembrie 2013 privind cerințe prudențiale pentru instituțiile de credit](https://regra.ro/legislatie/romania/act/154195/regulament-nr-5-2013)
- **Citare:** Articolul 536, REGULAMENT nr. 5 din 20 decembrie 2013 privind cerințe prudențiale pentru instituțiile de credit
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/154195/regulament-nr-5-2013/articol/536
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/154195/regulament-nr-5-2013/articol/536.md
- **Sursă oficială:** https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/300121
- **Context în act:** Titlul VII Notificarea prealabilă a utilizării abordării standard, aprobarea utilizării standard alternative și aprobarea utilizării abordării avansate de evaluare (riscul operațional) › Capitolul II Aprobarea utilizării avansate de evaluare › Secţiunea a 2-a Solicitarea aprobării de utilizare a abordării avansate de evaluare

## Textul articolului

> (1) Documentația minimă ce trebuie furnizată Băncii Naționale a României odată cu cererea de aprobare a utilizării abordării avansate de evaluare se constituie din următoarele:
>
> a) documentația privind sistemele de cuantificare a riscului operațional;
>
> b) documentația privind mediul de control al sistemului de cuantificare a riscului operațional, procedurile de implementare și infrastructura aferentă tehnologiei informației (IT);
>
> c) planul de implementare (incluzând implementarea graduală) și, dacă este cazul, detalii privind utilizarea parțială permanentă;
>
> d) documentul în care este descris procesul de autoevaluare și în care sunt prezentate concluziile acestuia prin care să se certifice conformitatea cu standardele și cerințele impuse de Banca Națională a României în vederea utilizării abordării avansate de evaluare, documentul în care sunt descrise concluziile programului de validare internă derulat în vederea solicitării aprobării de utilizare a abordării avansate de evaluare și raportul de audit; se vor include rezultatele examinării independente solicitate la art. 553 alin. (1), precum și descrierea urmării rezultatelor programului de validare internă;
>
> e) Formularul C16.00 - OPR - Riscul operațional și Formularul C17.00 - OPR Details - Riscul operațional: valori brute ale pierderilor pe linii de activitate și categorii de evenimente în ultimul an, prevăzute în anexa nr. I la Standardul tehnic de implementare emis în aplicarea Regulamentului (UE) nr. 575/2013.
>
> (2) Cu excepția cazurilor în care se indică altfel, documentația minimă ce însoțește cererea de aprobare, la care se face referire la alin. (1), trebuie să conțină informații generale privind aplicarea abordării avansate de evaluare.

## Istoricul modificărilor

**Total modificări asociate:** 0

## Interpretare constituțională

**Total hotărâri asociate:** 0

## Jurisprudență

**Total hotărâri asociate:** 0
