# Articolul 145^2

> Reprezentare Markdown a textului juridic din forma afișată. Conținutul citat mai jos este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Act:** [REGULAMENT nr. 5 din 20 decembrie 2013 privind cerințe prudențiale pentru instituțiile de credit](https://regra.ro/legislatie/romania/act/154195/regulament-nr-5-2013)
- **Citare:** Articolul 145^2, REGULAMENT nr. 5 din 20 decembrie 2013 privind cerințe prudențiale pentru instituțiile de credit
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/154195/regulament-nr-5-2013/articol/145%5E2
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/154195/regulament-nr-5-2013/articol/145%5E2.md
- **Sursă oficială:** https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/300121
- **Context în act:** Titlul II › Capitolul II › Secţiunea a 2-a Administrarea riscurilor semnificative

## Textul articolului

> (1) Instituțiile de credit trebuie să asigure coerența și interacțiunea dintre simulările de criză pentru lichiditate, planurile pentru situații neprevăzute privind lichiditatea și indicatorii de avertizare timpurie pentru lichiditate.
>
> (2) Instituțiile de credit trebuie să asigure corelarea cadrului de administrare a activității cu planul pentru situații neprevăzute privind lichiditatea, luând în considerare inclusiv coerența dintre planurile pentru situații neprevăzute privind lichiditatea și planurile instituției de credit privind continuitatea activității.
>
> (3) Totodată, la elaborarea planurilor pentru situații neprevăzute privind lichiditatea instituțiile de credit trebuie să aibă în vedere existența unor proceduri de prioritizare și escaladare cu detalierea timpului și a modului în care poate și trebuie activată fiecare măsură, precum și a unor politici și proceduri adecvate în ceea ce privește comunicarea atât în cadrul instituției de credit, cât și cu părțile externe ale acesteia.

## Istoricul modificărilor

**Total modificări asociate:** 1
- 2020-12-28 — REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020 — (la 28-12-2020, Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completată de Punctul 152, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020 )

## Interpretare constituțională

**Total hotărâri asociate:** 0

## Jurisprudență

**Total hotărâri asociate:** 0
