# Articolul 125

> Reprezentare Markdown a textului juridic din forma afișată. Conținutul citat mai jos este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Act:** [REGULAMENT nr. 5 din 20 decembrie 2013 privind cerințe prudențiale pentru instituțiile de credit](https://regra.ro/legislatie/romania/act/154195/regulament-nr-5-2013)
- **Citare:** Articolul 125, REGULAMENT nr. 5 din 20 decembrie 2013 privind cerințe prudențiale pentru instituțiile de credit
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/154195/regulament-nr-5-2013/articol/125
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/154195/regulament-nr-5-2013/articol/125.md
- **Sursă oficială:** https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/300121
- **Context în act:** Titlul II › Capitolul II › Secţiunea a 2-a Administrarea riscurilor semnificative

## Textul articolului

> (1) Capitalul intern trebuie să fie adecvat la riscurile de piață importante care nu sunt supuse unei cerințe de fonduri proprii.
>
> (2) Instituțiile de credit care, la calcularea cerințelor de fonduri proprii pentru riscul de poziție în conformitate cu partea a treia, titlul IV, capitolul 2 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, și-au compensat pozițiile pe una sau mai multe dintre acțiunile care compun un indice bursier cu una sau mai multe poziții pe un contract futures pe indicele bursier sau un alt produs bazat pe indicele bursier trebuie să dețină un capital intern adecvat pentru a acoperi pierderea aferentă riscului de bază cauzată de faptul că valoarea contractului futures sau a produsului respectiv nu evoluează în deplină concordanță cu valoarea acțiunilor constituente.
>
> (3) De asemenea, instituțiile de credit trebuie să dețină un capital intern adecvat atunci când dețin poziții opuse pe contracte futures pe indici bursieri care nu sunt identice în ceea ce privește scadența și/sau structura lor.
>
> (4) În cazul în care utilizează tratamentul prevăzut la art. 345 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, instituțiile de credit trebuie să se asigure că dețin un capital intern suficient pentru acoperirea riscului de pierdere care există între momentul angajamentului inițial și următoarea zi lucrătoare.

## Istoricul modificărilor

**Total modificări asociate:** 0

## Interpretare constituțională

**Total hotărâri asociate:** 0

## Jurisprudență

**Total hotărâri asociate:** 0
