# Articolul 5 — Instrumente de plată

> Reprezentare Markdown a textului juridic curent. Conținutul citat mai jos este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Act:** [CIRCULARA nr. 14 din 11 august 1998 privind decontările operaţiunilor interbancare ale Băncii "Renasterea Creditului Romanesc" - S.A. - Credit Bank](https://regra.ro/legislatie/romania/act/15402/circulara-nr-14-1998)
- **Citare:** Articolul 5, Instrumente de plată, CIRCULARA nr. 14 din 11 august 1998 privind decontările operaţiunilor interbancare ale Băncii "Renasterea Creditului Romanesc" - S.A. - Credit Bank
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/15402/circulara-nr-14-1998/articol/5
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/15402/circulara-nr-14-1998/articol/5.md
- **Sursă oficială:** https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/15402

## Textul articolului

> 5.1. Unitățile bancare și, respectiv, centrala Băncii "Renasterea Creditului Romanesc" - S.A. - Credit Bank au obligația sa pregătească documentele ce vor fi decontate de Banca Naționala a României în ziua Z, pe tipuri de instrumente de plată și, în cadrul acestora, pe unități bancare destinatare. Pentru ordinele de plată proprii și cele ale clienților lor, unitățile bancare și centrala Băncii "Renasterea Creditului Romanesc" - S.A. - Credit Bank vor întocmi, în nume propriu, ordine de plată centralizatoare pentru fiecare unitate bancară destinatara.
>
> 5.2. Cecurile sau alte instrumente de plată de debit în care banca plătitorului este o unitate bancară sau centrala Băncii "Renasterea Creditului Romanesc" - S.A. - Credit Bank vor fi remise acesteia de către băncile beneficiare în ședințele de verificare a instrumentelor de plată de debit, în vederea acceptării/refuzului lor. În cazul acceptării instrumentelor de plată de debit de către Banca "Renasterea Creditului Romanesc" - S.A. - Credit Bank, centrala acesteia are obligația sa cuprindă, în ziua Z-1, sumele respective în "Centralizatorul de plati pentru ziua de decontare Z", pe contul curent analitic 511, indiferent de valoare, urmând ca unitatea bancară sau centrala Băncii "Renasterea Creditului Romanesc" - S.A. - Credit Bank să prezinte cecul/cecurile respectiv(e), în ziua Z, la ghiseele organizate în cadrul Băncii Naționale a României, însoțit(e) de un ordin de plată centralizator pentru fiecare unitate bancară destinatara a instrumentului de plată de debit.

## Istoricul modificărilor

**Total modificări asociate:** 0

## Interpretare constituțională

**Total hotărâri asociate:** 0

## Jurisprudență

**Total hotărâri asociate:** 0
