# Articolul I

> Reprezentare Markdown a textului juridic curent. Conținutul citat mai jos este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Act:** [NORMĂ nr. 8 din 2013 pentru completarea Normei nr. 11/2011 privind investirea şi evaluarea activelor fondurilor de pensii private](https://regra.ro/legislatie/romania/act/151283/norma-nr-8-2013)
- **Citare:** Articolul I, NORMĂ nr. 8 din 2013 pentru completarea Normei nr. 11/2011 privind investirea şi evaluarea activelor fondurilor de pensii private
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/151283/norma-nr-8-2013/articol/I
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/151283/norma-nr-8-2013/articol/I.md
- **Sursă oficială:** https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/151283

## Textul articolului

> Norma nr. 11/2011 privind investirea și evaluarea activelor fondurilor de pensii private, aprobată prin Hotărârea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private nr. 22/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 5 ianuarie 2012, cu modificările și completările ulterioare, se completează după cum urmează:
>
> - După articolul 17 se introduce un nou articol, articolul 17^1, cu următorul cuprins:
>
> "Art. 17^1. - (1) Prin excepție de la prevederile art. 17 alin. (1) lit. c), în baza hotărârii consiliului de administrație sau directoratului, după caz, luată pentru fiecare instrument financiar în parte, administratorul poate investi activele fondurilor de pensii private în obligațiuni corporatiste fără rating sau cu calificativ insuficient, emise de persoane juridice din România, cu respectarea următoarelor cerințe:
>
> a) statul român deține, direct sau indirect, o participație de minimum 33% din capitalul social al emitentului respectiv;
>
> b) media cifrei de afaceri pe ultimele 3 exerciții financiare ale emitentului respectiv este de minimum 500 milioane lei;
>
> c) emitentul respectiv a raportat profit autorităților fiscale române în cel puțin două din ultimele 3 exerciții financiare.
>
> (2) În cazul unui administrator organizat în sistem dualist, directoratul poate decide investirea activelor în conformitate cu prevederile alin. (1) numai ulterior hotărârii de investire în acest tip de active adoptate de consiliului de supraveghere, pentru fiecare fond de pensii private în parte.
>
> (3) Obligațiunile corporatiste prevăzute la alin. (1) și aflate în portofoliile fondurilor de pensii private la finalul perioadei de 2 ani pot fi păstrate până la maturitate."

## Istoricul modificărilor

**Total modificări asociate:** 0

## Interpretare constituțională

**Total hotărâri asociate:** 0

## Jurisprudență

**Total hotărâri asociate:** 0
