# Articolul 2

> Reprezentare Markdown a textului juridic din forma afișată. Conținutul citat mai jos este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Act:** [DECIZIE nr. 377 din 29 mai 2013 privind utilizarea numerelor naţionale scurte interne şi a codurilor scurte SMS/MMS](https://regra.ro/legislatie/romania/act/148700/decizie-nr-377-2013)
- **Citare:** Articolul 2, DECIZIE nr. 377 din 29 mai 2013 privind utilizarea numerelor naţionale scurte interne şi a codurilor scurte SMS/MMS
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/148700/decizie-nr-377-2013/articol/2
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/148700/decizie-nr-377-2013/articol/2.md
- **Sursă oficială:** https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/289611
- **Context în act:** Capitolul I Dispoziții generale

## Textul articolului

> (1) În înțelesul prezentei decizii, următorii termeni se definesc astfel:
>
> a) serviciu de mesaje scurte (SMS) - serviciu de comunicații electronice care asigură transmiterea unor mesaje sub formă de text, între terminale conectate la o rețea de comunicații electronice, utilizând protocoale standardizate de rețea;
>
> b) serviciu de mesaje multimedia (MMS) - serviciu de comunicații electronice care asigură transmiterea unor mesaje constând în text, imagini, conținut audio, conținut video sau o combinație a acestora, între terminale conectate la o rețea de comunicații electronice, utilizând protocoale standardizate de rețea;
>
> c) cod scurt SMS/MMS - secvență de 3-5 cifre prin intermediul căreia se furnizează servicii de mesaje scurte și/sau servicii de mesaje multimedia.
>
> (2) În cuprinsul prezentei decizii sunt aplicabile definițiile relevante prevăzute la art. 4 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicațiile electronice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 140/2012, la art. 2 alin. (1) din Decizia președintelui Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații nr. 375/2013 privind Planul național de numerotație, precum și la art. 2 alin. (1) din Decizia președintelui Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații nr. 376/2013 privind procedura de solicitare și emitere a licențelor de utilizare a resurselor de numerotație.

## Istoricul modificărilor

**Total modificări asociate:** 0

## Interpretare constituțională

**Total hotărâri asociate:** 0

## Jurisprudență

**Total hotărâri asociate:** 0
