# Articolul 2

> Reprezentare Markdown a textului juridic din forma afișată. Conținutul citat mai jos este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Act:** [LEGE nr. 95 din 13 mai 1998 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 8/1997 privind stimularea cercetării-dezvoltării şi inovarii](https://regra.ro/legislatie/romania/act/14696/lege-nr-95-1998)
- **Citare:** Articolul 2, LEGE nr. 95 din 13 mai 1998 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 8/1997 privind stimularea cercetării-dezvoltării şi inovarii
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/14696/lege-nr-95-1998/articol/2
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/14696/lege-nr-95-1998/articol/2.md
- **Sursă oficială:** https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/14696?isFormaDeBaza=True&rep=True

## Textul articolului

> Ordonanța Guvernului nr. 25/1995 privind reglementarea organizării și finanțării activității de cercetare-dezvoltare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 194 din 25 august 1995, aprobată și modificată prin Legea nr. 51/1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 134 din 27 iunie 1996, cu modificările ulterioare, se modifica după cum urmează:
>
> 1. Articolul 13 alineatul (2) literele f) și j) vor avea următorul cuprins:
>
> "f) cheltuieli pentru finanțarea întreținerii, exploatării, funcționarii și pazei instalațiilor speciale de interes național;"
>
> "j) cheltuieli pentru mobilitatea specialiștilor din activitatea cercetare-dezvoltare și inovare."
>
> 2. Articolul 22 va avea următorul cuprins:
>
> "Art. 22 - (1) Rezultatele cercetărilor, concretizate în active tangibile și intangibile, efectuate și realizate din fonduri publice, se considera ca aparțin executantului, cu respectarea prevederilor art. 5 și 48 din Legea nr. 64/1991, dacă prin contract nu s-a prevăzut altfel, și se înregistrează în evidența contabilă a acestuia, indiferent de data finalizarii temelor, inclusiv cele obținute din contracte al căror beneficiar este sau a fost Ministerul Cercetării și Tehnologiei. Rezultatele cercetărilor finalizate în perioada 1 ianuarie 1993 - 31 decembrie 1995 se supun prevederilor prezentului articol.
>
> (2) Comunicarea științifică, prin orice mijloace, va face obiectul alineatului precedent, cu respectarea prevederilor legii privind proprietatea intelectuală."

## Istoricul modificărilor

**Total modificări asociate:** 0

## Interpretare constituțională

**Total hotărâri asociate:** 0

## Jurisprudență

**Total hotărâri asociate:** 0
