# Articolul 2

> Reprezentare Markdown a textului juridic curent. Conținutul citat mai jos este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Act:** [LEGE nr. 190 din 30 octombrie 2012 privind răspunderea furnizorilor de servicii de trafic aerian](https://regra.ro/legislatie/romania/act/142452/lege-nr-190-2012)
- **Citare:** Articolul 2, LEGE nr. 190 din 30 octombrie 2012 privind răspunderea furnizorilor de servicii de trafic aerian
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/142452/lege-nr-190-2012/articol/2
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/142452/lege-nr-190-2012/articol/2.md
- **Sursă oficială:** https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/269507
- **Context în act:** Capitolul I Dispoziții generale

## Textul articolului

> În sensul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarea semnificație:
>
> a) furnizor de servicii de trafic aerian - orice operator economic, persoană juridică română sau străină, certificat și desemnat, în conformitate cu reglementările specifice aplicabile în România, să furnizeze servicii de trafic aerian în spațiul aerian național;
>
> b) spațiu aerian național - coloana de aer situată deasupra teritoriului de suveranitate al României, până la limita inferioară a spațiului extraatmosferic; în aplicarea prezentei legi este asimilat spațiului aerian național și spațiul aerian situat deasupra zonei internaționale a Mării Negre alocat României de Organizația Aviației Civile Internaționale, în baza acordurilor regionale de navigație;
>
> c) teritoriu național - teritoriul de suveranitate al României; în aplicarea prezentei legi este asimilată teritoriului național și zona internațională a Mării Negre aferentă spațiului aerian alocat României de Organizația Aviației Civile Internaționale, în baza acordurilor regionale de navigație;
>
> d) drepturi speciale de tragere, denumite în continuare DST - unitatea de contabilitate definită de Fondul Monetar Internațional, utilizată de acesta pentru propriile tranzacții și operațiuni;
>
> e) prejudiciu - efectul negativ suferit de persoana păgubită prin producerea unui risc acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă;
>
> f) terță parte - orice persoană fizică sau persoană juridică, alta decât furnizorul de servicii de trafic aerian.

## Istoricul modificărilor

**Total modificări asociate:** 0

## Interpretare constituțională

**Total hotărâri asociate:** 0

## Jurisprudență

**Total hotărâri asociate:** 0
