# Articolul 11 — Suspendarea și retragerea autorizațiilor și licențelor

> Reprezentare Markdown a textului juridic din forma afișată. Conținutul citat mai jos este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Act:** [LEGE nr. 123 din 10 iulie 2012 energiei electrice și a gazelor naturale](https://regra.ro/legislatie/romania/act/139677/lege-nr-123-2012)
- **Citare:** Articolul 11, Suspendarea și retragerea autorizațiilor și licențelor, LEGE nr. 123 din 10 iulie 2012 energiei electrice și a gazelor naturale
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/139677/lege-nr-123-2012/articol/11
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/139677/lege-nr-123-2012/articol/11.md
- **Sursă oficială:** https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/311821
- **Context în act:** Titlul I Energia electrică › Capitolul III Autorizații, licențe și concesiuni › Secţiunea 1 Autorizații și licențe

## Textul articolului

> (1) În caz de neîndeplinire de către titularul autorizației de înființare, respectiv al licenței a obligațiilor sale legale, precum și în caz de nerespectare a condiționărilor, limitărilor, restricțiilor, interdicțiilor sau a sarcinilor stabilite prin autorizație, respectiv prin licență, constatate de autoritatea competentă din oficiu ori la sesizarea unor terți sau la notificarea de către titular, autoritatea competentă va proceda după cum urmează:
>
> a) în cazul în care neîndeplinirea sau nerespectarea obligațiilor nu este imputabilă titularului, va dispune:
>
> – un termen de conformare, dacă situația creată este remediabilă;
>
> – retragerea autorizației, respectiv a licenței, dacă situația creată este iremediabilă;
>
> b) în cazul în care neîndeplinirea sau nerespectarea obligațiilor este imputabilă titularului, va dispune:
>
> – suspendarea autorizației, respectiv a licenței, pe o perioadă fixată pentru remedierea situației create și pentru conformare cu autorizația, respectiv cu licența, dacă situația creată este remediabilă;
>
> – retragerea autorizației, respectiv a licenței, dacă situația creată este iremediabilă.
>
> (1^1) ANRE transmite ministerului de resort, săptămânal, o situație privind cererile înregistrate pentru emiterea autorizațiilor de înființare.
>
> (2) Autoritatea competentă va retrage autorizația de înființare, respectiv licența, în cazul decăderii, incapacității sau al falimentului titularului, precum și la încetarea concesiunii ori a locațiunii capacității energetice sau la vânzarea capacității de către titular.
>
> (3) Transferul locațiunii capacității energetice, respectiv vânzarea sau orice altă operațiune de înstrăinare a unei capacități energetice ce face obiectul unei licențe către o altă persoană juridică pot fi realizate doar cu acordul prealabil al autorității competente.

## Istoricul modificărilor

**Total modificări asociate:** 2
- 2024-12-20 — ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 152 din 18 decembrie 2024 — (la 20-12-2024, Articolul 11 , Sectiunea 1 , Capitolul III , Titlul I a fost completat de Punctul 2. , Articolul XI din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 152 din 18 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1297 din 20 decembrie 2024 )
- 2021-12-31 — ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 143 din 28 decembrie 2021 — (la 31-12-2021, Articolul 11 din Sectiunea 1 , Capitolul III , Titlul I a fost completat de Punctul 25, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 143 din 28 decembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1259 din 31 decembrie 2021 )

## Interpretare constituțională

**Total hotărâri asociate:** 0

## Jurisprudență

**Total hotărâri asociate:** 0
