# Articolul 2

> Reprezentare Markdown a textului juridic din forma afișată. Conținutul citat mai jos este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Act:** [ORDIN nr. 852 din 19 iunie 2012 privind publicarea Scrisorii semnate la Washington la 28 februarie 2012 şi la Bucureşti la 25 aprilie 2012 între România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare privind acordarea asistenţei financiare nerambursabile în valoare de 1.715.000 dolari SUA din Fondul japonez nerambursabil pentru asistenţă tehnică PHRD (TF 010417) în vederea sprijinirii persoanelor cu handicap şi a dezvoltării: Proiectul pentru îmbunătăţirea elaborării politicilor şi a cadrului instituţional în domeniul asistenţei persoanelor cu handicap, implementat de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale](https://regra.ro/legislatie/romania/act/139031/ordin-nr-852-2012)
- **Citare:** Articolul 2, ORDIN nr. 852 din 19 iunie 2012 privind publicarea Scrisorii semnate la Washington la 28 februarie 2012 şi la Bucureşti la 25 aprilie 2012 între România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare privind acordarea asistenţei financiare nerambursabile în valoare de 1.715.000 dolari SUA din Fondul japonez nerambursabil pentru asistenţă tehnică PHRD (TF 010417) în vederea sprijinirii persoanelor cu handicap şi a dezvoltării: Proiectul pentru îmbunătăţirea elaborării politicilor şi a cadrului instituţional în domeniul asistenţei persoanelor cu handicap, implementat de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/139031/ordin-nr-852-2012/articol/2
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/139031/ordin-nr-852-2012/articol/2.md
- **Sursă oficială:** https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/188951

## Textul articolului

> Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
>
> Viceprim-ministru, ministrul finanțelor publice, Florin Georgescu
>
> București, 19 iunie 2012.
>
> Nr. 852.
>
> BANCA MONDIALĂ 1818 H STREET N.W. (202) 477-1234
>
> BANCA INTERNAȚIONALĂ Washington, D.C. 20433 Cable adress: INTBAFRAD
>
> PENTRU RECONSTRUCȚIE U.S.A Cable adress: INDEVAS
>
> ȘI DEZVOLTARE
>
> Asociația internațională pentru Dezvoltare
>
> Excelenței Sale 28 februarie 2012
>
> Bogdan Alexandru Drăgoi, ministrul finanțelor publice
>
> Ministerul Finanțelor Publice
>
> București, România
>
> Referitor la România: Fondul japonez nerambursabil pentru asistență tehnică
>
> PHRD (TF 010417) în vederea sprijinirii persoanelor cu handicap și a dezvoltării: Proiectul pentru îmbunătățirea elaborării politicilor și a cadrului instituțional în domeniul asistenței persoanelor cu handicap
>
> Excelență:
>
> Ca răspuns la solicitarea de asistență financiară transmisă în numele României (Beneficiarul), am plăcerea de a vă informa că Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (Banca Mondială), în calitate de administrator al fondurilor nerambursabile puse la dispoziție de Guvernul japonez în cadrul Programului japonez de asistență tehnică (AT) pentru dezvoltarea politicilor de resurse umane din Japonia (PHRD), propune să acorde Beneficiarului o contribuție financiară nerambursabilă în valoare de cel mult un milion șapte sute cincisprezece mii dolari americani (1.715.000 USD) (asistența financiară nerambursabilă) în condițiile care se stabilesc sau la care se face trimitere în această scrisoare-acord (Acordul), care include anexa atașată, în vederea sprijinirii finanțării proiectului descris în cadrul anexei (Proiectul). Această asistență financiară nerambursabilă este asigurată din fondul fiduciar menționat mai sus, alcătuit din contribuții periodice primite de către Banca Mondială. În concordanță cu secțiunea 3.02 din Condițiile standard (așa cum sunt definite în cadrul anexei la acest acord), Beneficiarul poate trage din fondurile puse la dispoziția sa prin intermediul asistenței financiare nerambursabile, în limita disponibilității acestora.
>
> Beneficiarul certifică, prin confirmarea mai jos a acordului său, că este autorizat să încheie acest acord și să ducă la îndeplinire Proiectul, în concordanță cu termenii și condițiile stabilite prin acest acord sau la care acesta face trimitere.
>
> Vă rugăm să confirmați consimțământul Beneficiarului în privința celor de mai sus, prin dispunerea semnării și datării Acordului atașat de către un oficial autorizat al Beneficiarului și retransmiterea lui la Banca Mondială. La primirea Acordului semnat de către Banca Mondială, acest acord va intra în vigoare la data semnării lui, cu condiția, totuși, ca oferta efectuată prin acest acord să fie considerată ca fiind retrasă în cazul în care Banca Mondială nu primește exemplarul semnat al Acordului în termen de șaizeci (60) de zile de la data semnării lui de către Banca Mondială, cu excepția situației în care Banca Mondială stabilește o altă dată ulterioară în acest scop.
>
> Cu înaltă considerație, Banca Internațională pentru
>
> Reconstrucție și Dezvoltare
>
> Francois Rantrua, director de țară
>
> [semnătură indescifrabilă] de acord:
>
> ROMÂNIA
>
> Prin: reprezentantul autorizat [semnătură indescifrabilă]
>
> Numele: Bogdan Alexandru Drăgoi
>
> Funcția: Ministerul Finanțelor Publice
>
> Data: 25 aprilie 2012
>
> Asistență financiară nerambursabilă
>
> PHRD nr. TF 010417

## Istoricul modificărilor

**Total modificări asociate:** 0

## Interpretare constituțională

**Total hotărâri asociate:** 0

## Jurisprudență

**Total hotărâri asociate:** 0
