# Articolul 8

> Reprezentare Markdown a textului juridic din forma afișată. Conținutul citat mai jos este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Act:** [ORDIN nr. 74 din 23 ianuarie 2012 pentru reglementarea unor aspecte privind rezidenţa fiscală în România a persoanelor fizice](https://regra.ro/legislatie/romania/act/134847/ordin-nr-74-2012)
- **Citare:** Articolul 8, ORDIN nr. 74 din 23 ianuarie 2012 pentru reglementarea unor aspecte privind rezidenţa fiscală în România a persoanelor fizice
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/134847/ordin-nr-74-2012/articol/8
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/134847/ordin-nr-74-2012/articol/8.md
- **Sursă oficială:** https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/134847?isFormaDeBaza=True&rep=True
- **Context în act:** Capitolul III Sosirea pe teritoriul României a persoanelor fizice nerezidente › Secţiunea 1

## Textul articolului

> (1) Principalele elemente care vor fi luate în considerare pentru stabilirea rezidenței fiscale în România a unei persoane fizice care sosește în România sunt următoarele:
>
> a) domiciliul în România;
>
> b) locuința permanentă din România a persoanei fizice, locuință care poate fi în proprietate sau închiriată, dar care rămâne oricând la dispoziția acestuia și a familiei sale;
>
> c) centrul intereselor vitale amplasat în România;
>
> d) persoana fizică este prezentă în România pentru o perioadă sau mai multe perioade ce depășesc în total 183 de zile, pe parcursul oricărui interval de 12 luni consecutive, care se încheie în anul calendaristic vizat.
>
> (2) Pot exista și alte elemente care sunt luate în considerare la stabilirea rezidenței fiscale în România sau în statul străin, dar numai împreună cu elementele menționate la alin. (1): autovehicul înregistrat în România/statul străin; permis de conducere emis de autoritatea competentă din România/statul străin; pașaport emis de autoritatea competentă din România/statul străin; persoana este asigurată la sistemul asigurărilor sociale din România/statul străin în toată perioada în care stă în străinătate/România; persoana este asigurată la sistemul asigurărilor sociale de sănătate din România/statul străin în toată perioada în care stă în străinătate/România.

## Istoricul modificărilor

**Total modificări asociate:** 0

## Interpretare constituțională

**Total hotărâri asociate:** 0

## Jurisprudență

**Total hotărâri asociate:** 0
