# Articolul 4

> Reprezentare Markdown a textului juridic din forma afișată. Conținutul citat mai jos este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Act:** [HOTĂRÂRE nr. 11 din 11 ianuarie 2012 privind reglementarea unor măsuri financiare temporare pentru stimularea gradului de absorbţie a fondurilor alocate pentru agricultură aferente schemelor de plăţi directe şi pentru măsuri de piaţă în agricultură](https://regra.ro/legislatie/romania/act/134554/hotarare-nr-11-2012)
- **Citare:** Articolul 4, HOTĂRÂRE nr. 11 din 11 ianuarie 2012 privind reglementarea unor măsuri financiare temporare pentru stimularea gradului de absorbţie a fondurilor alocate pentru agricultură aferente schemelor de plăţi directe şi pentru măsuri de piaţă în agricultură
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/134554/hotarare-nr-11-2012/articol/4
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/134554/hotarare-nr-11-2012/articol/4.md
- **Sursă oficială:** https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/142388

## Textul articolului

> (1) Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale are obligația ca, în termen de 3 zile lucrătoare de la data încasării sumelor de la Comisia Europeană, să reconstituie vărsămintele din privatizare înregistrate în contul curent general al Trezoreriei Statului, până la nivelul sumei acordate conform art. 1 alin. (1).
>
> (2) Reîntregirea vărsămintelor din privatizare utilizate se va efectua de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin transferarea echivalentului în euro, determinat pe baza cursului Băncii Naționale a României valabil la data efectuării transferului sumelor în valută, din contul analitic denominat în euro "Disponibil fonduri nerambursabile aferente politicii agricole comune și a politicii comune de pescuit", deschis la Banca Națională a României pe numele său, în contul Ministerului Finanțelor Publice "Disponibil la vedere. Alte depozite atrase MFP/euro", deschis la Banca Națională a României.
>
> (3) Sumele în euro încasate de Ministerul Finanțelor Publice de la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale conform alin. (2) se înregistrează ca vărsăminte din privatizare în valută, la cursul Băncii Naționale a României valabil la data efectuării operațiunii de transfer valutar prevăzute la alin. (2). Pe baza aceluiași curs valutar, Ministerul Finanțelor Publice stinge obligația Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale de restituire a sumei alocate din vărsăminte din privatizare în lei.
>
> (4) În cazul în care sumele restituite de Uniunea Europeană, reprezentând cheltuielile efectuate pe seama vărsămintelor din privatizare, sunt diminuate cu sumele corespunzătoare prevăzute la art. 6 lit. e), f), g) și i) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2009 privind gestionarea fondurilor comunitare nerambursabile provenite din Fondul european de garantare agricolă, Fondul european agricol de dezvoltare rurală și Fondul european pentru pescuit și a fondurilor alocate de la bugetul de stat, privind gestionarea fondurilor nerambursabile alocate de la Comunitatea Europeană și a fondurilor alocate de la bugetul de stat aferente programului de colectare și gestionare a datelor necesare desfășurării politicii comune în domeniul pescuitului și a programului de control, inspecție și supraveghere în domeniul pescuitului și pentru modificarea art. 10 din Legea nr. 218/2005 privind stimularea absorbției fondurilor SAPARD, Fondul european agricol de dezvoltare rurală, Fondul european pentru pescuit, Fondul european de garantare agricolă, prin preluarea riscului de creditare de către fondurile de garantare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 371/2009, cu modificările și completările ulterioare, reconstituirea vărsămintelor obținute din privatizare până la sfârșitul perioadei prevăzute la art. 1 alin. (1) se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

## Istoricul modificărilor

**Total modificări asociate:** 0

## Interpretare constituțională

**Total hotărâri asociate:** 0

## Jurisprudență

**Total hotărâri asociate:** 0
