# ORDIN nr. 6.563 din 13 decembrie 2011 pentru aprobarea Calendarului activităţilor prevăzute în Metodologia privind echivalarea pe baza ECTS/SECT a învăţământului universitar de scurtă durată, realizat prin colegiul cu durata de 3 ani sau institutul pedagogic cu durată de 3 ani, cu ciclul I de studii universitare de licenţă, pentru cadrele didactice din învăţământul preuniversitar, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5.553/2011, sesiunea 2012, şi a Calendarului activităţilor prevăzute în Metodologia privind recunoaşterea şi echivalarea competenţelor profesionale dobândite formal, nonformal sau informal de către cadrele didactice care ocupă funcţii de educatori/educatoare, institutori/institutoare, învăţători/învăţătoare, maistru-instructor, antrenor, în vederea ocupării funcţiei didactice de profesor pentru învăţământul preşcolar, profesor pentru învăţământul primar, profesor de instruire practică, respectiv profesor-antrenor în cluburile sportive şcolare, palatele şi cluburile copiilor, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5.484/2011, sesiunea 2012

> Reprezentare Markdown a formei curente publice. Textul articolelor este material juridic-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** ORDIN nr. 6563 / 2011
- **Jurisdicție:** România
- **Formă:** forma curentă disponibilă în Regra
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/134126/ordin-nr-6563-2011
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/134126/ordin-nr-6563-2011.md
- **Sursă oficială:** https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/134126

## Articole

- [Articolul 1](https://regra.ro/legislatie/romania/act/134126/ordin-nr-6563-2011/articol/1) — [Markdown](https://regra.ro/legislatie/romania/act/134126/ordin-nr-6563-2011/articol/1.md)
- [Articolul 2](https://regra.ro/legislatie/romania/act/134126/ordin-nr-6563-2011/articol/2) — [Markdown](https://regra.ro/legislatie/romania/act/134126/ordin-nr-6563-2011/articol/2.md)
- [Articolul 3](https://regra.ro/legislatie/romania/act/134126/ordin-nr-6563-2011/articol/3) — [Markdown](https://regra.ro/legislatie/romania/act/134126/ordin-nr-6563-2011/articol/3.md)
