# Articolul 16 — Limite de lichiditate

> Reprezentare Markdown a textului juridic din forma afișată. Conținutul citat mai jos este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Act:** [ORDIN nr. 4 din 15 iunie 2011 privind funcţionarea sistemului de plăţi TARGET2-România](https://regra.ro/legislatie/romania/act/129581/ordin-nr-4-2011)
- **Citare:** Articolul 16, Limite de lichiditate, ORDIN nr. 4 din 15 iunie 2011 privind funcţionarea sistemului de plăţi TARGET2-România
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/129581/ordin-nr-4-2011/articol/16
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/129581/ordin-nr-4-2011/articol/16.md
- **Sursă oficială:** https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/129581?isFormaDeBaza=True&rep=True
- **Context în act:** Anexa II › Titlul IV ADMINISTRAREA CONTURILOR PM ŞI PROCESAREA ORDINELOR DE PLATĂ

## Textul articolului

> (1) Un participant poate limita utilizarea lichidității disponibile pentru ordinele de plată în relația cu alți participanți la TARGET2, mai puțin în relație cu oricare dintre băncile centrale, prin stabilirea de limite bilaterale sau multilaterale. Aceste limite pot fi stabilite numai în ceea ce privește ordinele de plată normale.
>
> (2) Limitele pot fi stabilite numai de către un întreg grup AL sau numai în legătură cu un astfel de grup. Nu se pot stabili limite în legătură cu un singur cont PM al unui membru al unui grup AL sau de către membrii grupului AL în legătură cu fiecare dintre ei.
>
> (3) Prin stabilirea unei limite bilaterale, un participant dă instrucțiuni BNR să nu deconteze un ordin de plată acceptat, dacă diferența dintre suma valorilor ordinelor de plată normale inițiate de acesta către contul PM al unui alt participant la TARGET2 și suma tuturor valorilor plăților urgente și normale primite din contul PM al acelui participant la TARGET2 depășește această limită bilaterală.
>
> (4) Un participant poate stabili o limită multilaterală pentru orice relație care nu face obiectul unei limite bilaterale. O limită multilaterală poate fi stabilită numai dacă participantul a stabilit cel puțin o limită bilaterală. Dacă un participant stabilește o limită multilaterală, acesta dă instrucțiuni BNR să nu deconteze un ordin de plată acceptat, dacă diferența dintre suma valorilor ordinelor de plată inițiate către conturile PM ale tuturor participanților la TARGET2 față de care nu a fost stabilită o limită bilaterală și suma tuturor plăților urgente și normale primite din acele conturi PM depășește această limită multilaterală.
>
> (5) Valoarea minimă a oricărei limite este de 1 milion EUR. În cazul în care valoarea unei limite bilaterale sau multilaterale este zero, se consideră că nu a fost stabilită nicio limită. Nu este posibilă stabilirea de limite a căror valoare este cuprinsă între zero și 1 milion EUR.
>
> (6) Prin intermediul ICM, limitele pot fi modificate în timp real, producând efecte imediat sau începând cu următoarea zi de operare. Dacă o limită este modificată la zero, aceasta nu mai poate fi modificată din nou în aceeași zi de operare. Stabilirea unei noi limite bilaterale sau multilaterale produce efecte numai începând cu următoarea zi de operare.

## Istoricul modificărilor

**Total modificări asociate:** 0

## Interpretare constituțională

**Total hotărâri asociate:** 0

## Jurisprudență

**Total hotărâri asociate:** 0
