# Articolul 28

> Reprezentare Markdown a textului juridic curent. Conținutul citat mai jos este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Act:** [HOTĂRÂRE nr. 536 din 18 mai 2011 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului](https://regra.ro/legislatie/romania/act/129421/hg-nr-536-2011)
- **Citare:** Articolul 28, HOTĂRÂRE nr. 536 din 18 mai 2011 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/129421/hg-nr-536-2011/articol/28
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/129421/hg-nr-536-2011/articol/28.md
- **Sursă oficială:** https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/142429
- **Context în act:** Capitolul VII Dispoziţii organizatorice

## Textul articolului

> (1) Instituțiile și unitățile care funcționează în subordinea sau în coordonarea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, exceptând unitățile de cercetare științifică și unitățile care funcționează în subordinea Autorității Naționale pentru Cercetare Științifică, precum și cele care se află în subordinea Autorității Naționale pentru Sport și Tineret, sunt prevăzute în anexele nr. 3 și 4.
>
> (2) Cluburile sportive studențești care funcționează în subordinea directă a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului sunt prevăzute în anexa nr. 5.
>
> (3) Instituțiile și unitățile de cercetare științifică, dezvoltare tehnologică și inovare care funcționează în subordinea directă a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului sunt prevăzute în anexa nr. 6.
>
> (4) Structura organizatorică a instituțiilor și unităților din subordinea sau din coordonarea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, inclusiv cele de cercetare științifică, dezvoltare tehnologică și inovare, este aprobată prin ordin al ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului.
>
> (5) Normativele de personal și criteriile de constituire a compartimentelor pentru unitățile și instituțiile publice subordonate, finanțate de la bugetul de stat, precum și atribuțiile acestora sunt stabilite prin ordin al ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului, potrivit prevederilor Legii nr. 1/2011, Ordonanței Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările și completările ulterioare, și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 115/2009 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale, precum și celorlalte dispoziții legale în vigoare.
>
> (6) Persoanele care îndeplinesc funcții de conducere ale unităților din subordinea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și, după caz, adjuncții acestora se numesc, în condițiile legii, prin ordin al ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului.

## Istoricul modificărilor

**Total modificări asociate:** 0

## Interpretare constituțională

**Total hotărâri asociate:** 0

## Jurisprudență

**Total hotărâri asociate:** 0
