# Articolul 2

> Reprezentare Markdown a textului juridic din forma afișată. Conținutul citat mai jos este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Act:** [ORDIN nr. 625 din 22 martie 2011 privind aprobarea Listei cheltuielilor eligibile pentru proiectele referitoare la reţelele de transport al energiei electrice şi gazelor naturale din cadrul operaţiunii "Sprijinirea investiţiilor în extinderea şi modernizarea reţelelor de transport al energiei electrice, gazelor naturale şi petrolului, precum şi ale reţelelor de distribuţie a energiei electrice şi gazelor naturale, în scopul reducerii pierderilor în reţea şi realizării în condiţii de siguranţă şi continuitate a serviciului de transport şi distribuţie" - partea de transport - a axei prioritare 4 "Creşterea eficienţei energetice şi a securităţii furnizării în contextul combaterii schimbărilor climatice" din cadrul Programului operaţional sectorial "Creşterea competitivităţii economice 2007-2013"](https://regra.ro/legislatie/romania/act/128669/ordin-nr-625-2011)
- **Citare:** Articolul 2, ORDIN nr. 625 din 22 martie 2011 privind aprobarea Listei cheltuielilor eligibile pentru proiectele referitoare la reţelele de transport al energiei electrice şi gazelor naturale din cadrul operaţiunii "Sprijinirea investiţiilor în extinderea şi modernizarea reţelelor de transport al energiei electrice, gazelor naturale şi petrolului, precum şi ale reţelelor de distribuţie a energiei electrice şi gazelor naturale, în scopul reducerii pierderilor în reţea şi realizării în condiţii de siguranţă şi continuitate a serviciului de transport şi distribuţie" - partea de transport - a axei prioritare 4 "Creşterea eficienţei energetice şi a securităţii furnizării în contextul combaterii schimbărilor climatice" din cadrul Programului operaţional sectorial "Creşterea competitivităţii economice 2007-2013"
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/128669/ordin-nr-625-2011/articol/2
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/128669/ordin-nr-625-2011/articol/2.md
- **Sursă oficială:** https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/128669?isFormaDeBaza=True&rep=True

## Textul articolului

> (1) Pentru a fi eligibile în vederea finanțării, toate cheltuielile trebuie să facă parte din categoriile de cheltuieli menționate în prezentul ordin, să corespundă obiectivelor axei prioritare 4 "Creșterea eficienței energetice și a securității furnizării în contextul combaterii schimbărilor climatice" și obiectivelor Schemei de ajutor de stat privind sprijinirea investițiilor în extinderea și modernizarea rețelelor de transport al energiei electrice și gazelor naturale, aprobată prin Ordinul ministrului economiei, comerțului și mediului de afaceri nr. 156/2011, și să fie direct legate de obiectivele și rezultatele proiectelor propuse spre finanțare.
>
> (2) Pentru a fi eligibilă în vederea finanțării, o cheltuială trebuie să respecte prevederile Hotărârii Guvernului nr. 759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operațiunilor finanțate prin programele operaționale, cu modificările și completările ulterioare, și să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:
>
> a) să fie efectuată și efectiv plătită de către beneficiar între 1 ianuarie 2007 și 31 iulie 2015;
>
> b) să respecte prevederile din contractul de finanțare și Ghidul solicitantului;
>
> c) să fie efectuată cu respectarea prevederilor legale în vigoare, comunitare și naționale, privind achizițiile publice.
>
> (3) Cheltuielile privind achiziția de active corporale sau necorporale prin leasing, precum și contribuția în natură nu sunt eligibile.
>
> (4) Cheltuielile efectuate în regie proprie, aferente obiectivelor de investiții, nu sunt eligibile.
>
> (5) Activele corporale achiziționate, cu excepția terenurilor și construcțiilor, trebuie să fie noi.
>
> (6) Cheltuielile efectuate pentru achiziția de active necorporale sunt eligibile dacă acestea din urmă îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
>
> a) sunt utilizate în exclusivitate în locația care a beneficiat de ajutor de stat;
>
> b) sunt considerate active amortizabile;
>
> c) au fost achiziționate cu respectarea prevederilor legale în vigoare comunitare și naționale privind achizițiile publice;
>
> d) sunt incluse în categoria activelor proprii firmei și rămân în locația care a beneficiat de ajutor de stat cel puțin 5 ani.
>
> (7) Cheltuielile legate de terenuri, construcții, echipamente, instalații și utilaje sunt eligibile numai dacă sunt incluse în valoarea activului respectiv și se regăsesc înregistrate în contabilitatea beneficiarului, în conturile de imobilizări. Următoarele categorii de cheltuieli: transport de bunuri, asigurarea bunurilor pe durata transportului și manipulare sunt eligibile numai atunci când pot fi atribuite direct achiziției activelor eligibile de natura construcțiilor, echipamentelor, instalațiilor și utilajelor și sunt cuprinse în costul de achiziție al acestor active.
>
> (8) Cheltuielile cofinanțate din alte fonduri publice nu sunt eligibile.

## Istoricul modificărilor

**Total modificări asociate:** 0

## Interpretare constituțională

**Total hotărâri asociate:** 0

## Jurisprudență

**Total hotărâri asociate:** 0
