# Articolul 29

> Reprezentare Markdown a textului juridic curent. Conținutul citat mai jos este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Act:** [INSTRUCŢIUNI nr. 27 din 3 februarie 2010 privind măsurile de natură organizatorică şi tehnică pentru asigurarea securităţii prelucrărilor de date cu caracter personal efectuate de către structurile/unităţile Ministerului Administraţiei şi Internelor](https://regra.ro/legislatie/romania/act/116177/instructiuni-nr-27-2010)
- **Citare:** Articolul 29, INSTRUCŢIUNI nr. 27 din 3 februarie 2010 privind măsurile de natură organizatorică şi tehnică pentru asigurarea securităţii prelucrărilor de date cu caracter personal efectuate de către structurile/unităţile Ministerului Administraţiei şi Internelor
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/116177/instructiuni-nr-27-2010/articol/29
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/116177/instructiuni-nr-27-2010/articol/29.md
- **Sursă oficială:** https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/116177
- **Context în act:** Titlul I Măsuri organizatorice › Capitolul VII Măsuri de asigurare a exercitării drepturilor persoanelor vizate

## Textul articolului

> (1) Informarea persoanei vizate se face în condițiile art. 12 din Legea nr. 677/2001, cu modificările și completările ulterioare.
>
> (2) Operatorii și împuterniciții acestora dispun măsuri pentru existența, în spațiile accesibile publicului, a mijloacelor de informare a persoanelor vizate care să cuprindă drepturile conferite de lege, precum și a ghidului pentru exercitarea drepturilor de către persoana vizată; ghidul trebuie să conțină detalierea drepturilor persoanei vizate, dar și modalitatea practică pentru depunerea cererilor de către persoana vizată, structurile responsabile cu analizarea acestora, datele de contact ale acestor structuri și modalitatea de transmitere a răspunsurilor; ghidul se afișează, după caz, și pe pagina de internet a operatorului.
>
> (3) Operatorii afișează, după caz, pe pagina de internet formulare-tip de cereri pentru exercitarea drepturilor de către persoana vizată.
>
> (4) Exercitarea drepturilor persoanei vizate poate fi limitată doar în condițiile prevăzute la art. 16 alin. (1) din Legea nr. 677/2001, cu modificările și completările ulterioare, sau, respectiv, la art. 11 din Legea nr. 238/2009.
>
> (5) În orice situație, persoana vizată trebuie să fie informată cu privire la dreptul de a se adresa Autorității naționale de supraveghere sau instanței de judecată.
>
> (6) Operatorii țin evidența cazurilor în care, în aplicarea dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 677/2001, cu modificările și completările ulterioare, a fost limitată exercitarea drepturilor persoanei vizate. Operatorii informează anual Autoritatea națională de supraveghere cu privire la cazurile apărute și modul de soluționare a acestora.

## Istoricul modificărilor

**Total modificări asociate:** 0

## Interpretare constituțională

**Total hotărâri asociate:** 0

## Jurisprudență

**Total hotărâri asociate:** 0
