# Articolul 68

> Reprezentare Markdown a textului juridic curent. Conținutul citat mai jos este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Act:** [REGULAMENT nr. 20 din 13 octombrie 2009 privind instituţiile financiare nebancare](https://regra.ro/legislatie/romania/act/112508/regulament-nr-20-2009)
- **Citare:** Articolul 68, REGULAMENT nr. 20 din 13 octombrie 2009 privind instituţiile financiare nebancare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/112508/regulament-nr-20-2009/articol/68
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/112508/regulament-nr-20-2009/articol/68.md
- **Sursă oficială:** https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/267849
- **Context în act:** Capitolul IV Dispoziții privind cerințele prudențiale › Secţiunea a 3-a Expuneri mari

## Textul articolului

> (1) Expunerea unei instituții financiare nebancare față de un singur debitor este considerată ca fiind expunere mare atunci când valoarea netă a acesteia este egală sau depășește 10% din fondurile proprii ale instituției financiare nebancare.
>
> (2) Expunerea unei instituții financiare nebancare față de o persoană aflată în relații speciale cu aceasta este considerată ca fiind expunere mare atunci când valoarea netă a acesteia este egală sau depășește 10% din fondurile proprii ale instituției financiare nebancare.
>
> (3) Orice operațiune care conduce la înregistrarea unei expuneri mari, în sensul alin. (1) și (2), sau la majorarea acesteia va fi efectuată numai cu aprobarea prealabilă a consiliului de administrație sau, după caz, a consiliului de supraveghere al instituției financiare nebancare. Competența de aprobare a majorării expunerilor mari poate fi delegată de consiliul de administrație sau, după caz, de consiliul de supraveghere conducerii instituției financiare nebancare, cu condiția ca limita maximă de majorare a expunerii să fie prestabilită de consiliul de administrație sau, după caz, de consiliul de supraveghere.
>
> (4) În cazul în care contrapartida este o persoană aflată în relații speciale cu instituția financiară nebancară, consiliul de administrație sau, după caz, consiliul de supraveghere va putea aproba o operațiune ce conduce la înregistrarea unei expuneri mari numai în condițiile în care decizia este luată de majoritatea membrilor consiliului, partea interesată, dacă este cazul, abținându-se de la vot.

## Istoricul modificărilor

**Total modificări asociate:** 2
- 2023-05-31 — REGULAMENTUL nr. 3 din 12 mai 2023 — (la 31-05-2023, Alineatul (1) din Articolul 68 , Sectiunea a 3-a , Capitolul IV a fost modificat de Punctul 32, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 3 din 12 mai 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 481 din 31 mai 2023 )
- 2023-05-31 — REGULAMENTUL nr. 3 din 12 mai 2023 — (la 31-05-2023, Alineatul (2) din Articolul 68 , Sectiunea a 3-a , Capitolul IV a fost modificat de Punctul 32, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 3 din 12 mai 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 481 din 31 mai 2023 )

## Interpretare constituțională

**Total hotărâri asociate:** 0

## Jurisprudență

**Total hotărâri asociate:** 0
