# Articolul 36

> Reprezentare Markdown a textului juridic din forma afișată. Conținutul citat mai jos este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Act:** [LEGEA nr. 35 din 13 martie 1997 privind organizarea și funcționarea instituției Avocatul Poporului](https://regra.ro/legislatie/romania/act/11200/lege-nr-35-1997)
- **Citare:** Articolul 36, LEGEA nr. 35 din 13 martie 1997 privind organizarea și funcționarea instituției Avocatul Poporului
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/11200/lege-nr-35-1997/articol/36
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/11200/lege-nr-35-1997/articol/36.md
- **Sursă oficială:** https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/195979
- **Context în act:** Capitolul VII Dispoziții tranzitorii și finale

## Textul articolului

> (1) Instituția Avocatul Poporului are buget propriu, care face parte integrantă din bugetul de stat. Prin legile bugetare anuale poate fi aprobat un fond la dispoziția Avocatului Poporului, pentru acordarea de ajutoare.
>
> (2) Proiectul de buget se aprobă, cu avizul consultativ al Ministerului Finanțelor Publice, de Avocatul Poporului și se înaintează Guvernului pentru a fi inclus distinct în proiectul bugetului de stat supus legiferării. Obiecțiile Avocatului Poporului la proiectul de buget al Guvernului se prezintă Parlamentului pentru soluționare.
>
> (3) Funcția de Avocat al Poporului este asimilată ca rang, salarizare și condiții de pensionare cu funcția de ministru, iar funcția de adjunct al Avocatului Poporului este asimilată ca rang, salarizare și condiții de pensionare cu funcția de secretar de stat, beneficiind în mod corespunzător de toate drepturile acestora. Funcțiile de conducere și de execuție de specialitate sunt asimilate cu cele din aparatul Parlamentului. Adjuncții Avocatului Poporului sunt numiți pentru un mandat de 5 ani, mandat ce poate fi reînnoit o singură dată.
>
> (3^1) Activitatea desfășurată de personalul de execuție de specialitate cu studii juridice în cadrul instituției Avocatul Poporului constituie vechime în specialitatea studiilor absolvite și în magistratură, în condițiile prevăzute de dispozițiile art. 86 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
>
> Alin. (3^1) al art. 36 a fost introdus de pct. 14 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 48 din 26 iunie 2014 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 485 din 30 iunie 2014.
>
> (3^2) Personalul de conducere și execuție de altă specialitate decât cea juridică din cadrul instituției Avocatul Poporului beneficiază de vechime în specialitatea studiilor absolvite.
>
> Alin. (3^2) al art. 36 a fost introdus de pct. 14 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 48 din 26 iunie 2014 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 485 din 30 iunie 2014.
>
> (4) Avocatul Poporului și adjuncții Avocatului Poporului care nu au domiciliu și nici locuință proprietate personală în municipiul București beneficiază, de la data numirii în funcție, de decontarea cheltuielilor de cazare și transport de la localitatea de domiciliu până la locul de muncă din municipiul București, în condițiile legii.
>
> Alin. (4) al art. 36 a fost modificat de pct. 15 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 48 din 26 iunie 2014 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 485 din 30 iunie 2014.
>
> (5) Guvernul și Consiliul General al Municipiului București vor pune la dispoziția instituției Avocatul Poporului sediul necesar funcționării acesteia.
>
> (5^1) Instituția Avocatul Poporului poate închiria, concesiona sau primi în administrare, în condițiile legii, în vederea desfășurării activității proprii, bunuri mobile și imobile, proprietate publică sau privată.
>
> (6) Paza sediului instituției Avocatul Poporului se asigură, în mod gratuit, de către Jandarmeria Română.

## Istoricul modificărilor

**Total modificări asociate:** 4
- 2018-01-11 — LEGEA nr. 9 din 5 ianuarie 2018 — (la 11-01-2018, Articolul 36 din Capitolul VII a fost completat de Punctul 8, Articolul I din LEGEA nr. 9 din 5 ianuarie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 17 din 08 ianuarie 2018 )
- ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 48 din 26 iunie 2014 — Alin. (3^1) al art. 36 a fost introdus de pct. 14 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 48 din 26 iunie 2014 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 485 din 30 iunie 2014.
- ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 48 din 26 iunie 2014 — Alin. (3^2) al art. 36 a fost introdus de pct. 14 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 48 din 26 iunie 2014 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 485 din 30 iunie 2014.
- ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 48 din 26 iunie 2014 — Alin. (4) al art. 36 a fost modificat de pct. 15 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 48 din 26 iunie 2014 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 485 din 30 iunie 2014.

## Interpretare constituțională

**Total hotărâri asociate:** 1
- Curtea Constituțională · decizie · nr. 250 — 17.09.2002 · art. 36
  l instituției Avocatul Poporului. Guvernul apreciază că excepția referitoare la art. 36 din Statutul Casei de Asigurări a Avocaților este inadmisi- bilă. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 alin. (2)...

## Jurisprudență

**Total hotărâri asociate:** 0
