# Articolul 6

> Reprezentare Markdown a textului juridic din forma afișată. Conținutul citat mai jos este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Act:** [NORME din 17 iunie 2009 de implementare a programului "Prima casă"](https://regra.ro/legislatie/romania/act/107178/norme-din-17-iunie-2009-de-implementare-a-programului-prima-casa)
- **Citare:** Articolul 6, NORME din 17 iunie 2009 de implementare a programului "Prima casă"
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/107178/norme-din-17-iunie-2009-de-implementare-a-programului-prima-casa/articol/6
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/107178/norme-din-17-iunie-2009-de-implementare-a-programului-prima-casa/articol/6.md
- **Sursă oficială:** https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/309326
- **Context în act:** Capitolul III Descrierea garanției

## Textul articolului

> (1) Garanția emisă de FNGCIMM, în numele și în contul statului, are următoarele caracteristici principale:
>
> a) este irevocabilă - furnizorul protecției nu își poate rezerva prin contract dreptul de a revoca unilateral garanția sau de a crește costul efectiv al garanției, cu excepția cazului în care cumpărătorul protecției nu plătește la scadență costul protecției;
>
> b) este necondiționată - contractul prin care este furnizată protecția nu conține nicio clauză asupra căreia cumpărătorul protecției nu deține controlul, clauză care să poată scuti garantul de obligația de a plăti în termen de maximum 90 de zile calendaristice, în cazul în care obligatul principal nu achită la termen plata scadentă/plățile scadente;
>
> c) este expresă - protecția furnizată de garanție este legată în mod clar de expuneri ce pot fi identificate cu exactitate sau de un portofoliu de expuneri clar delimitat, astfel încât gradul de acoperire a protecției este clar definit și nu poate fi pus la îndoială;
>
> d) este directă;
>
> e) este plătibilă la prima cerere scrisă a finanțatorului;
>
> f) are valoare determinată, inițial egală cu finanțarea acordată în cazul garanțiilor din portofoliul finanțatorilor care nu au optat pentru reutilizarea plafonului, respectiv cu maximum 50% din finanțarea acordată în cazul garanțiilor care intră sub incidența împărțirii riscurilor și pierderilor între stat și finanțatori, proporțional cu procentul de garantare;
>
> g) valoarea se reduce cu ratele de capital (principal) rambursate de către beneficiar în cazul garanțiilor din portofoliul finanțatorilor care nu au optat pentru reutilizarea plafonului, respectiv cu maximum 50% din ratele de capital (principal) rambursate de către beneficiar în cazul garanțiilor care intră sub incidența împărțirii riscurilor și pierderilor între stat și finanțatori, proporțional cu procentul de garantare;
>
> h) acoperă integral, respectiv proporțional cu procentul de împărțire a riscurilor și pierderilor, numai principalul, exclusiv dobânzile și comisioanele bancare și alte sume datorate de beneficiar în baza contractului de credit.
>
> (2) Garanției prevăzute la alin. (1) îi sunt aplicabile dispozițiile Regulamentului Băncii Naționale a României nr. 16/2012 privind clasificarea creditelor și plasamentelor, precum și determinarea și utilizarea ajustărilor prudențiale de valoare, cu modificările și completările ulterioare, ale Regulamentului Băncii Naționale a României nr. 5/2012 privind clasificarea creditelor și constituirea, regularizarea și utilizarea provizioanelor specifice de risc de credit aplicabil entităților supravegheate de Banca Națională a României, altele decât instituțiile de credit, precum și ale Regulamentului nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerințele prudențiale pentru instituțiile de credit și societățile de investiții și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012.
>
> (3) Garanția este executabilă la prima cerere scrisă a finanțatorului, realizată în termenii și în condițiile prevăzute în prezentele norme, în contractul de garantare și în protocolul-cadru și acoperă maximum 50% din valoarea principalului în cazul creditelor destinate achiziționării locuințelor prevăzute la art. 2 alin. (1) din hotărâre, dacă valoarea finanțării este de maximum 70.000 EUR, echivalent lei la cursul BNR valabil la data încheierii promisiunii bilaterale de vânzare, respectiv maximum 60% din valoarea principalului în cazul creditelor destinate achiziționării locuințelor care se încadrează în prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) și b) din hotărâre, dacă valoarea finanțării este cuprinsă între 70.001 EUR și maximum 140.000 EUR, echivalent lei la cursul BNR valabil la data încheierii promisiunii bilaterale de vânzare, exclusiv dobânzile și comisioanele bancare și alte sume datorate de beneficiarul programului în baza contractului de finanțare.
>
> (4) Valoarea garanției se reduce cu ratele de capital (principal) rambursate de către beneficiar, proporțional cu procentul de garantare.

## Istoricul modificărilor

**Total modificări asociate:** 6
- 2020-08-21 — HOTĂRÂREA nr. 695 din 19 august 2020 — (la 21-08-2020, Alineatul (3) din Articolul 6 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 11, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 695 din 19 august 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 767 din 21 august 2020 )
- 2017-03-01 — HOTĂRÂREA nr. 80 din 27 februarie 2017 — (la 01-03-2017, Litera f) din Alineatul (1) , Articolul 6 , Capitolul III a fost modificată de Punctul 6, ARTICOL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 80 din 27 februarie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 153 din 01 martie 2017 )
- 2017-03-01 — HOTĂRÂREA nr. 80 din 27 februarie 2017 — (la 01-03-2017, Litera g) din Alineatul (1) , Articolul 6 , Capitolul III a fost modificată de Punctul 6, ARTICOL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 80 din 27 februarie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 153 din 01 martie 2017 )
- 2015-06-03 — HOTĂRÂREA nr. 388 din 27 mai 2015 — (la 03-06-2015, Alin. (2) al art. 6 a fost introdus de pct. 5 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 388 din 27 mai 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 387 din 3 iunie 2015. )
- 2015-06-03 — HOTĂRÂREA nr. 388 din 27 mai 2015 — (la 03-06-2015, Alin. (4) al art. 6 a fost introdus de pct. 5 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 388 din 27 mai 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 387 din 3 iunie 2015. )
- 2011-04-22 — HOTĂRÂREA nr. 404 din 20 aprilie 2011 — (la 22-04-2011, Litera h) a art. 6 a fost modificată de pct. 9 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 404 din 20 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 286 din 22 aprilie 2011. )

## Interpretare constituțională

**Total hotărâri asociate:** 0

## Jurisprudență

**Total hotărâri asociate:** 0
